Piureul de păstârnac poate fi preparat și acasă și va ieși la fel de fin ca cel din restaurant. Trebuie doar să țineți cont de câteva sfaturi și veți obține o garnitură delicioasă și sănătoasă.
Dacă v-ați săturat de clasicul piure de cartofi, puteți să schimbați meniul și să alegeți o garnitură mai light, care se va potrivi de minune cu o friptură la grătar sau la cuptor. Piureul de păstârnac este delicios și dacă știți cum să-l preparați, va ieși la fel de cremos ca cel din restaurante.
Piureul de păstârnac, o garnitură sănătoasă și delicioasă
Atunci când puneți pe masă o friptură, trebuie neapărat să aveți lângă ea și o garnitură delicioasă.
Ce ar fi dacă ați opta pentru o garnitură mai sănătoasă și mai blândă cu silueta? Încercați să preparați un piure de păstârnac, fin și absolut delicios.
Dacă până acum nu ați preparat niciodată această garnitură, nu vă faceți griji. Piureul de păstârnac se face imediat și nu aveți cum să dați greș cu această rețetă.
Secretul constă în ingredientele pe care le veți folosi. Pentru acest piure este ideal să mizați pe unt și pe parmezan, care vă vor ajuta să obțineți un preparat cremos.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
În plus, piureul de păstârnac are un gust dulceag și o consistență pufoasă și va fi adorat de toți membrii familiei.
Ingrediente:
- 800 g rădăcini de păstârnac
- 500 ml lapte
- sare
- 100 g unt
- 100 ml frișcă naturală lichidă pentru gătit
- 50g parmezan ras fin
Cum se face piureul de păstârnac
Cumpărați rădăcini cât mai frumoase de păstârnac. Decojiți-le cu atenție și spălați-le în apă rece.
Apoi, păstârnacul se taie în bucăți mai mari.Într-o oală mai mare, puneți laptele, bucățile de păstârnac, sare și puțin unt și lăsați totul să fiarbă pe foc mic. După aproximativ 20 de minute, din momentul în care laptele începe să fiarbă, păstârnacul ar trebui să fie fiert.
Oricum, testați cu o furculiță bucățile, ca să fiți sigure că nu sunt tari. Apoi strecurați păstârnacul, dar păstrați laptele în care a fiert.
Puneți în blender bucățile de păstârnac, adăugați restul de unt care v-a rămas și mixați foarte bine. Trebuie să obțineți un piure cremos. Începeți să adăugați și frișca pentru gătit, puțin câte puțin, în timp ce mixați în continuare.
Dacă vreți să aveți un preparat mai lichid, puteți să adăugați și puțin din laptele în care a fiert păstârnacul. La final, puneți și parmezanul ras, dar aveți grijă ca acesta să fie dat pe răzătoarea mică, pentru a fi cât mai fin și pentru a nu strica aspectul piureului.
Dacă nu vreți să puneți parmezan, nu e nicio problemă. Piureul va fi extrem de gustos și fără. Puneți sare după gust și gata, piureul poate fi servit.
Merge de minune cu friptură de pui, de curcan sau de porc. De asemenea, îl puteți servi alături de un sote de ciuperci.