Sânziana Negru a prezentat pe rețelele de socializare cum pregătește plăcinta cu brânză sărată și care sunt ingredientele de care are nevoie.
Sânziana Negru, cunoscuta și îndrăgita creatoare de conținut, este mereu activă pe rețelele de socializare, iar aceasta împarte de fiecare dată numeroase aspecte ce țin de viața ei personală și profesională. Reușește întotdeauna să îi inspire pe cei care o urmăresc, atât în ceea ce privește zona de fashion, cât și cea a călătoriilor, deoarece postează adesea locurile în care merge.
Ingrediente:
- 300 g brânză
- 200 g telemea
- 4 ouă
- Foi de aluat
- Unt
- Smântână
Cum pregătește Sânziana Negru plăcinta cu brânză sărată
Citește și: Cine este Sânziana Negru. “E ceva din mine care spune: aici e locul tău!”
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
De această dată, creatoarea de conținut a postat rețeta de plăcinte cu brânză sărată pe care a realizat-o, iar ea a menționat toate ingredientele de care are nevoie, dar și pașii esențiali pentru preparare. Este foarte simplu de făcut, astfel că începe prin a amesteca brânza proaspătă de vaci cu telemeaua și patru ouă, ia câteva foi de aluat pe care le unge cu unt, apoi adaugă amestecul de brânză cu ouă.
Separat se amestecă trei linguri de smântână cu trei ouă, pe care le toarnă deasupra plăcintei, în momentul în care ea este așezată în tavă. În 30 de minute, la 200 de grade, plăcinta este gata de savurat, fiind un deliciu. “La cererea publicului, rețeta acestei plăcinte este după cum urmează: 300 de grame de brânză proaspătă de vaci combinată cu 200 de grame de telemea. Brânza se amestecă împreună cu 4 ouă. Pe o foaie de aluat se întinde puțin unt, după care se întinde amestecul de brânză cu ouă. Separat se mai prepară din 2-3 linguri de smântână un amestec cu 2-3 ouă, care se toarnă deasupra plăcintei deja așezată în vasul de coacere. La cuptor la 200 de grade/ 30 min.”, a scris Sânziana Negru pe rețelele de socializare.