Dieta Dr. Now este o dietă urmată în special la recomandarea medicului. Însă știați în ce constă mai exact aceasta?
Aflați
Care este planul de dietă Dr. Now
Dieta denumită Dr. Now este una dintre cele mai respective diete existente, săracă în calorii și carbohidrați, care și-a făcut apariția odată cu dezvoltarea sa de către Dr.
Citește și: Ce poți face atunci când vrei să scapi de câteva kilograme într-un mod sănătos
Citește și: 5 obiceiuri ale femeilor pentru a fi mereu în formă
Cum funcționează dieta Dr. Now pentru pierderea în greutate
Dat fiind faptul că această dietă se concentrează în special pe consumul scăzut de calorii, astfel încât să se ajungă la pierderea în greutate, este benefică pentru persoanele care urmează să fie supuse unei intervenții chirurgicale de slăbire, fiindu-le permis să consume între 800
Dieta Dr. Now este cea care include un consum al legumelor fără amidon și cele care sunt surse de proteine slabe, eliminând întotdeauna alimentele bogate în calorii și procesate, printre care se află bineînțeles și gustările dulci. În plus, această dietă se concentrează și pe deshidratare, însă nu într-un mod exagerat, ținând cont de faptul că hidratarea adecvată, poate reduce pofta de mâncare și supra alimentare. Cu alte cuvinte, această dietă duce la pierderea rapidă în greutate, și este special destinată pentru persoanele care se pregătesc de intervenția chirurgicală bariatrică, ceea ce înseamnă că trebuie urmată doar sub supraveghere medicală.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Beneficiile planului de dietă Dr. Now
1. Promovează pierderea în greutate
Bineînțeles că un prim și important beneficiu al acestei diete este reprezentat de promovarea pierderii în greutate, reducând semnificativ consumul de calorii, existând astfel un deficit caloric substanțial. Persoana va consuma automat mai puține calorii, decât corpul arde, fiind dovedit faptul că dietele care se bazează pe un conținut scăzut de calorii pot da rezultate, în unele cazuri, chiar și fără exerciții fizice.
2. Reduce complicațiile postoperatorii
Dat fiind faptul că această dietă este urmată în special de către persoanele care se pregătesc pentru o intervenție chirurgicală de slăbire, automat un alt beneficiu al acesteia constă în reducerea complicațiilor postoperatorii. Prin urmare, rezultatele post chirurgicale sunt mult mai reușite în acest fel.
3. Poate reduce durerile articulare
Pe lângă beneficiile oferite de această dietă, care au legătură cu intervenția chirurgicală pentru care se și face pregătirea în prealabil, această dietă ajută și la reducerea durerilor articulare. Cu alte cuvinte, se reduce stresul asupra articulațiilor, ajutând astfel la diminuarea durerilor articulare, și automat la îmbunătățirea mobilității, flexibilității și echilibrului, în special atunci când vine vorba despre persoanele care suferă de probleme legate de mobilitate, din cauza obezității.
Cum să urmezi dieta Dr. Now
Acum că această dietă, denumită Dr. Now, am aflat că este ținută doar de către anumite persoane, întotdeauna sub supraveghere medicală, este important de reținut și cum trebuie să fie urmată, mai exact. Există 3 principii de bază ale acestei diete, care se rezumă cu acronimul “FAT”, după cum urmează:
- Frecvență- se recomandă să se consume 2 sau 3 mese pe zi, fără gustări, pentru a reduce aportul total de calorii
- Cantitate- este important să ținem evidența caloriilor consumate, limitând aportul zilnic cu până la 1200 de calorii sau chiar mai puțin, pentru a se crea deficitul caloric, acest aport zilnic, fiind împărțit în mod egal între cele 2 sau 3 mese avute pe zi
- Tip- trebuie să se evite alimentele procesate și zahărul, fiind înlocuite cu alimentele scăzute în carbohidrați, proteine și fibre
Alimente de consumat la dieta Dr Now.
- Fructe- se recomandă să consumați orice fructe, evitând bananele, pepenele galben, mango și pepenele verde
- Legume- se recomandă să consumați broccoli, varza kale, conopida, fasole verde, varza de Bruxelles, evitând cartofii
- Surse de proteine slabe- se recomandă să consumați piept de curcan, tofu, piept de pui fără piele, peste, albușuri, bucăți slabe de vită și porc
- Cereale integrale- se recomandă să consumați mei, orz, paste integrale, pâine de grâu
- Grăsimi și uleiuri- se recomandă să utilizați cantități mici de ulei de gătit sau spray de gătit
- Nuci și semințe- se recomandă să consumați semințe de chia, semințe de in
- Lactate fără grăsimi- se recomandă să consumați lapte degresat, iaurt grecesc simplu fără grăsimi, brânză de vaci
- Îndulcitori cu zero calorii- se recomandă să consumați fructe de călugăr și ștevie
Alimente de evitat la dieta Dr. Now
- Pizza, prăjeli, cartofi prăjiți, burgeri, fast-food- alimente bogate în calorii, cu conținut ridicat de grăsimi
- Pui prăjit, ouă, shake-uri de proteine (foarte zaharoase)- unele surse de proteine
- Cârnați, mezeluri, bacon- carne procesată
- Lapte integral, brânză plină de grăsime, sorbet, înghețată, iaurt, milkshake- lactate pline de grăsime
- Popcorn, chipsuri, vafe, biscuiți, paste, orez (alb și maro), clătite- produse rafinate
- Arahide, migdale, caju, unt de arahide, fistic, semințe de floarea soarelui- nuci și semințe
- Gustări procesate și supe conservate- alimente bogate în sodiu
Dezavantaje ale dietei Dr. Now
- Poate încetini rata metabolică, ceea ce înseamnă că în cele din urmă poate provoca creșterea în greutate, din cauza faptului că organismul arde caloriile mult mai lent, iar totodată acumulează depozite de grăsime.
- Poate modifica hormonii care reglează apetitul și cresc senzația de foame, în momentul în care rata metabolică scade, ceea ce poate duce la supraalimentare și creștere în greutate.
- Poate aduce modificări ale microbiotei intestinale, cauzând probleme digestive cu efecte adverse asupra colonului pe termen lung.
- Poate duce la dezechilibru și deficiență nutrițională.
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi cele mai noi și utile sfaturi și recomandări de la specialiști în domeniul sănătății, frumuseții și stilului de viață.