Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel se apropie cu pași repezi. Însă știați când începe mai exact postul pentru această sărbătoare?
Aflați din rândurile următoare ce semnifică mai exact sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, dar și care este data mai exactă în care se începe postul. În plus, descoperiți și care este cântarea care se rostește în această sfântă sărbătoare.
Ce semnifică sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Sfântul Apostol Petru, a fost fratele Sfântului Apostol Andrei și era originar din Betsaida.
În ceea ce-l privește pe Sfântul Apostol Pavel, acesta este originar din Tarsul Ciliciei. Pe vremea când acesta obișnuia să călătorească spre cetatea Damascului, pentru a prinde creştinii de acolo, Saul, pentru că așa se numea Sfântul Apostol Pavel înainte, l-a văzut pe Domnul, care i s-a arătat.
Această schimbare a numelor arată faptul că a avut loc schimbarea esenţială care s-a petrecut în sufletele Apostolilor, de fapt. Astfel, Dumnezeu nu alege numele la întâmplare, ci într-un mod în care, prin intermediul punerii acestor nume, nu numai că se arată schimbarea, ci o şi face. La fel primesc şi toţi creştinii, un nume nou printr-o schimbare esenţială.
„Petru” înseamnă „piatră” şi semnifică tăria, statornicia şi neclintirea. Pe de altă parte, „ Pavel ” înseamnă „mic” şi semnifică părerea de sine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia. Împreună, Sfinții Apostoli Petru şi Pavel ne învaţă pe noi creștinii, faptul că trebuie să credem din răsputeri, iar totodată şi în vieţuirea creştină.
Citeste si: 15 modele de manichiură și pedichiură pentru vara lui 2022
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Când începe Postul Sfinților Petru și Pavel în acest an
În acest an, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va începe pe data de 20 iunie, luni, și durează timp de nouă zile, până la sărbătoarea Sfinților cu același nume.
Prin urmare, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este celebrată în fiecare an, pe data de 29 iunie. Anul acesta, Sfinții Petru şi Pavel vor fi sărbătoriți într-o zi de miercuri, iar Biserica a stabilit ca în această zi să fie dezlegare la pește, deși, în mod normal, perioada de post se încheia cu o zi înainte de această sărbătoare, mai exact în ajun.
Durata acestui post este schimbătoare, în funcție de data în care pică Sfintele Paști.
Citeste si: Ce înseamnă sărbătoare cu cruce roșie
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Pregătirea pentru postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostolic, dar și a altor cărți duhovnicești.
Prin faptul că ținem acest post, cinstim totodată și darurile Sfântului Duh care s-au coborât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime. Aceasta era și denumirea potului, în vremurile trecute, „Postul Cincizecimii”.În acest an, din cele 9 zile de post, trei vor avea dezlegare la pește, mai exact în zilele de 24 iunie (Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul) și 25-26 iunie (zile de sâmbătă și duminică).
În timpul celor 9 zile în care se ține post, exact ca în cazul celorlalte posturi, nu se fac nunți, deoarece această perioadă de postire nu este compatibilă cu petrecerile care au loc la astfel de evenimente.
Citeste si: De ce se pune busuioc sub pernă. Care este semnificația acestui truc?
Cântare de laudă la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel
“ Învăţaţi şi neînvăţaţi, dar aceiaşi în duhul, Puternici ca îngerii în a Domnului iubire, Petru cel simplu şi Pavel cel mult învăţat, Erau amândoi luminaţi de al Duhului har. Ei două lumânări aprinse au fost, Candele nestinse, Înalte şi preafrumoase, ca stelele strălucind. Ele pământul au străbătut cu a lor lumină, De la oameni nimic cerând şi pe veci îmbogăţindu-i. Ei mai săraci erau decât cei mai săraci, Dar au îndestulat lumea; Ei robi şi întemniţaţi au fost, dar lumea au biruit. Cu învăţătura lui Hristos ei au îmbogăţit lumea, Şi cu arme noi pe ea desăvârşit o au biruit. Ei o au biruit cu smerenia şi dumnezeiască pace, Cu fericită blândeţe, cu rugăciunea, postirea Şi cu milostivirea cea de necuprins. Când a vieţii lor zbuciumată zi S-a plecat spre zbuciumată seară, Sângerosul Nero năpraznic capăt i-a pus. Dar când Nero, al lumii dement conducător Poruncit-a a Apostolilor moarte, Lumea nu mai era a lui, ci a lor. Iar ei prin moarte au dobândit împărăţia.”
Sinaxar al Sfinților Apostoli Petru și Pavel
“Aceşti doi mari Apostoli nu-şi au laudă de la oameni, ci de la Însuşi Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos; că pe Sfântul Apostol Petru l-a fericit pentru mărturisirea lui, numindu-l „piatră”, şi pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Să; iar pe Sfântul Apostol Pavel l-a numit „vas ales”, care avea să poarte…”
Citeste si: Cât timp fierb găluștele