Obsedaţi de LSD şi extratereştri, savanţii americani au organizat în anii ’60 unul dintre cele mai ciudate şi tulburătoare experimente din istorie. Delfinul Peter ar fi trebuit să înveţe să comunice cu oamenii în limba engleză. În schimb, a reuşit să se îndrăgostească de o femeie. Când experimentul s-a terminat, delfinul s-a sinucis.
Când tânăra de 23 de ani Margaret Howe Lovatt a aflat că există aşa ceva, a decis să viziteze locul din pură curiozitate. Îi amintea de poveştile din copilărie, în care animalele care vorbeau erau personajele sale preferate.
Spera cumva să fie martora unor descoperiri care să transpună în realitate acele poveşti din copilărie. Ajungând la laborator, Lovatt l-a întâlnit pe directorul acestuia, Gregory Bateson, un antropolog faimos.
Când a întrebat-o ce caută acolo, Lovatt a răspuns:
„Am auzit că aveţi delfini. M-am gândit să văd dacă v-aş putea ajuta cu ceva.”
Bateson i-a permis lui Lovatt să vadă delfinii. Dorind să o facă să se simtă utilă, i-a cerut să noteze ce observă la ei. În cele din urmă, pentru că observaţiile tinerei i s-au părut foarte pertinente, a invitat-o să facă parte din echipa laboratorului.
Imediat, interesul lui Lovatt pentru proiect s-a intensificat. Lucra bucuroasă cu delfinii, numiţi Pamela, Sissy şi Peter. În timpul lecţiilor zilnice îi încuraja să scoată sunete care să sune cât mai uman posibil.
Pentru că experimentul mergea greu, iar progresele întârziau să apară, Lovatt a ajuns la concluzia că ar putea avansa mai mult dacă ar dormi în laborator. L-a convins pe Lilly să o lase să locuiască la „Punctul Delfinilor”, sigilând camerele de la etaj şi transformând una dintre ele într-un bazin.
În acest fel, omul şi delfinul puteau convieţui în acelaşi spaţiu. Lovatt l-a ales pe Peter pentru a duce mai departe experimentul de comunicare în varianta sa îmbunătăţită.
Locuiau împreună şase zile din şapte, iar în a şaptea zi, Peter petrecea timp în bazinul său alături de Pamela şi Sissy. Prin lecţiile de comunicare ţinute cu Peter, Lovatt a descoperit că:
„Atunci când nu făceam nimic, făceam, de fapt, cel mai mult. Era foarte, foarte interesat de anatomia mea. Dacă stăteam cu picioarele în apă, venea la mine şi se uita la încheieturile genunchilor multă vreme. Voia să înţeleagă cum funcţionează, iar pe mine mă încânta comportamentul ăsta.”
Dar „mă încâna” nu sunt neapărat cele mai potrivit cuvinte pentru a descrie cum se simţea Lovatt atunci când un delfin adolescent cu propriile sale nevoi a devenit puţin mai… agitat. Lovatt le-a povestit intervievatorilor că „se freca de genunchi, de picioare sau de mâinile mele”.
Mutatul lui Peter în bazinul de la parter de fiecare dată când se comporta aşa devenise un coşmar logistic. Din cauza asta, Lovatt a decis, „fără prea multă tragere de inimă”, să îi satisfacă manual nevoile lui Peter.
„Era mai uşor aşa pentru bunul mers al experimentului. O vedeam ca pe o mâncărime a lui, aşa că îl satisfăceam şi mergeam mai departe.” – Margaret Lovatt
În explicaţiile date ulterior, Lovatt a spus următoarele:
„Nu era ceva intim pentru mine.
Mi se părea doar că aşa o să avem o legătură mai puternică. Nu datorită activităţii sexuale, ci pentru că aşa nu mai trebuia să tot întrerupem experimentul. Şi chiar asta era. Eram acolo ca să-l cunosc mai bine pe Peter. Iar asta făcea parte din Peter.”Între timp, curiozitatea lui Drake despre proiectul lui Lilly creştea constant. Şi-a trimis unul dintre colegi, pe Carl Sagan, în vârstă de 30 de ani, să vadă cum decurg lucrurile la „Punctul Delfinilor”.
Drake a aflat cu dezamăgire că experimentul nu evolua conform aşteptărilor. Se aştepta la progrese în domeniul descifrării limbajului delfinilor. Era începutul sfârşitului finanţării lui Lilly şi echipei sale.
Cu toate acestea, şi chiar dacă proiectul stagna, ataşamentul lui Margaret Lovatt faţă de delfinul Peter creştea. Însă, în 1966, Lilly devenise mult mai interesat de puterea extraordinară a LSD-ului (cel mai puternic halucinogen, care tocmai fusese descoperit) decât de delfini.
Lilly consumase prima dată LSD la sugestia soţiei lui Ivan Tors, producătorul filmului de aventuri „Flipper, delfinul extraordinar”. O coincidenţă… extraordinară? Putem doar specula.
„L-am văzut pe John Lilly transformându-se din clasicul cercetător cu halat alb într-un adevărat hippie”, avea să-şi amintească peste ani Ric O’Barry, prietenul lui Lillie.
Lilly făcea parte dintr-un grup exclusivist de savanţi autorizaţi de guvern să cerceteze efectele LSD-ului. A început să testeze drogul atât el însuşi, cât şi pe delfinii din laborator (dar nu şi pe Peter, la insistenţele lui Lovatt).
Din fericire, efectul părea să aibă efecte minime asupra delfinilor. Cu toate acestea, noua atitudine a lui Lilly, de apărător al drepturilor animalelor, l-a îndepărtat pe antropologul Bateson, care a stopat finanţarea laboratorului.
Astfel, experienţa lui Lovatt, de trai la comun cu un delfin, a luat sfârşit. Însă, peste doar câteva săptămâni, Margaret a primit o veste groaznică.
„M-a sunat chiar Lohn Lilly să-mi spună că Peter s-a sinucis.” – Margaret Lovett
Ric O’Barry, implicat şi el în experiment şi prieten cu Lilly, a afirmat şi el că termenul „sinucidere” se potrivea foarte bine în acest context.
„Delfinii nu respiră involuntar, precum oamenii. Fiecare act de a inhala aer este un efort conştient. Dacă viaţa devine insuportabilă pentru ei, delfinii pur şi simplu trag aer pentru ultima dată şi se lasă la fund, până mor”, a explicat Ric O’Barry.
Peter nu a putut suporta despărţirea de Margaret. Tristeţea pe care i-a adus-o sfârşitul brusc al relaţiei a fost mai mult decât putea suporta. Lovatt a afirmat că a întristat-o mult aflarea veştii, dar că în cele din urmă s-a simţit uşurată că Peter nu a trebuit să-şi trăiască restul vieţii într-un acvariu de laborator.
Sursa: incredibilia.ro
