“Am avut tot timpul spaima de a rămâne la nivelul celor șase clase. După ce m-au oprit de tot de la școală, am citit orice carte care mi-a picat în mână”
"Insula de 1 milion" este reality show-ul de aventură ce va avea premiera la Kanal D, mâine, de la ora 21.00, și în cadrul căruia vor evolua oameni de toate vârstele și profesiile, hotărâți să își depășească temerile și să își indeplinească visurile. Elena Vâja, în vârstă de 46 de ani, de profesie menajeră, este unul dintre cei 50 de concurenți care vor lupta pentru a câștiga.
"Vin dintr-un mediu cu probleme, o familie dezbinată, cu părinți agresivi și alcoolici.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
S-a căsătorit la 18 ani și are un fiu de 25 de ani și un cățel, tratat ca un membru al familie, Brutus. Privește experiența de la "Insula de 1 milion" cu nerăbdare și curiozitate și nu o sperie nimic din ce ar putea găsi în junglă. Îi va fi foarte dor de familie și spune că îi vor lipsi foarte mult muzică și cărțile, dar are determinarea de a merge până la capăt.
" Îmi place foarte mult să citesc și cred că o să mă ajute în competiție, sunt cursivă, am un speech, am discernământ, am o inteligență dezvoltată și nativă, și lucrată. Asta mă ajută în orice situație. Sunt obsesiv compulsivă în ceea ce privește curățenia. În casa mea, în mediul meu, trebuie să fie totul în ordine. Sunt dependentă de muzică, ascult orice în funcție de stare, în special muzică romantică, de relaxare. Nu pot să fac nimic dacă nu am un fundal sonor și oricât de obosită aș fi citesc măcar o pagină seară înainte de culcare. Am avut tot timpul spaima de a rămâne la nivelul celor șase clase. După ce m-au oprit de tot de la școală, am citit orice carte care mi-a picat în mână. Am citit și citesc în continuare foarte mult", a adăugat Elena.
Începând de mâine, la Kanal D, de la ora 21:00, 50 de concurenți de diferite vârste, profesii și statut social se vor aventura în cel mai mare experiment social televizat din România, "Insula de 1 milion", prezentat de Cosmin Cernat. Pe parcursul competitiei cel mai prețios aliat le va fi acestora abilitatea de a lega prietenii, alianțe. Îi asteaptă pe cei 50 de temerari capriciile naturii, dar si rivalitățile, ciocnirea orgoliilor, probele în urma cărora pot fi eliminați.