Previziuni Urania pentru perioada 27 octombrie – 2 noiembrie 2018. Mercur va intra în zodia Săgetătorului. Venus se va întoarce în zodia Balanţei
Berbec
Între 27 octombrie şi începutul zilei de 29 octombrie, nativii pot să se exprime liber şi cu spontaneitate; ei pot fi convingători, persuasivi şi expresivi. Deplasări, agitaţie cotidiană, nevoia de a fi prezenţi, în mai multe locuri, într-o perioadă scurtă de timp, de unde şi permanenta grabă „contra cronometru' pentru a onora toate întâlnirile.
Între 29 octombrie, după ora 01:27′, şi zorii zilei de 31 octombrie, preocupări casnice; relaţii de familie care le pun Berbecilor răbdarea la încercare sau care reprezintă obligaţia acestora de a susţine unul sau mai mulţi membri
Pe 31 octombrie, Mercur va intra în zodia Săgetătorului, ceea ce le va da o frumoasă deschidere spre tot ce înseamnă „străinătate', relaţii cu persoane şi instituţii „din afară', corespondenţă oficială, succes în folosirea limbilor străine, participarea la congrese, conferinţe, reuniuni internaţionale, deplasări în interes de serviciu.
Tot pe 31 octombrie, planeta Venus, aflată în mers retrograd, va reveni în zodia Balanţei şi va readuce în actualitate problemele parteneriale nerezolvate în timpul tranzitului Micului Benefic prin acest sector cu nişte săptămâni în urmă, ceea ce va permite, până la 2 decembrie a.
Din 2 noiembrie, după ora 07:48′, chestiuni administrative, nevoia de a se concentra la locul de muncă pe chestiuni care nu entuziasmează (revizuiri, corecturi, repararea unor greşeli). Discrete tulburări digestive.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>