Un nou interval, 26 august – 1 septembrie, nelipsit de evenimentele in plan astrologic. Incepem saptamana cu bine pentru toti reprezentantii celor douasprezece semne zodiacale, conform specialistului in astrologie Ioan Burculet.
Uranus
Nu intamplator luni, evenimentele ne vor lua prin suprindere si vom reusi sa solutionam anumite aspecte atat in planul si sectorul financiar, fara sa ne asteptam la rezultatele pe care destinele ni le pot conferi.
Marti, intalnirea dintre Luna si Nodul Nord aduce o rememorare e unor erori din trecutul apropiat, cu toate acestea cel mai important este ca avem ocazia sa constientizam unde si cu ce am gresit pentru a ne recorecta traseul existential! Aceasta conjunctie in constelatia Rac aduce intuitia pe masura asteptarilor si evenimentele care au legatura cu sectorul imobiliar sunt doar cateva aspecte importante pe care fiecare dintre noi le putem solutiona.
Si chiar daca inceputul de saptamana il demaram mai lent, incepand de miercuri, aspectele se amplifica si dinamica, motivatia, vointa, agresivitatea verbala mai mult sau mai putin, care va trebui temperata si nu in ultimul rand orgoliile, pentru ca aici putem avea de pierdut.
Citeste si: HOROSCOP pentru săptămâna 26 august- 1 septembrie, cu Camelia Pătrășcanu. Un adevăr va schimba tot!
Citeste si: HOROSCOP RUNELOR cu Mihai Voropchievici pentru săptămâna 26 august- 1 septembrie. O zodie o pățește rău!
Joi, situatia incepe sa se ramifice cu preocupari simultane si in mai multe domenii astfel incat trebuie sa avem in vedere continuitatea actiunilor si responsabilitatea faptelor noastre.
Vineri avem un nou fenomen de Luna Noua si va trebui sa ne dozam fiecare dintre noi fortele atat cele psihoemotionale dar si fizice pentru a demara proiecte noi. Luna Noua din Fecioara aduce beneficii vindecatorilor, nativilor care au propriile afaceri si persoanele care au directa legatura cu activitatile comerciale sau bursiere! Latura medicala si ocupatiile in acest sector de activitate vor fi si ele recompensate de catre Univers. Un nou inceput si o etapa de vindecare pentru fiecare dintre noi la toate nivelurile si formele de manifestare.
Zilele de week-end aduc nuante de agresivitate, critica, tendinta de a exagera in anumite privinte, mai mult va trebui sa avem grija la relatiile si comunicarea cu persoanele din jur. Fara sarcasm, critica, tendinta de a deveni perfectionisti va fi vizibila insa ii poate deranja pe cei de langa noi.
In cele din urma, ultimele trei zile vor evidentia tranzitul planetei Mercur in constelatia Fecioara. Devenim analitici, meticulosi, atenti la tot ceea ce inseamna detalii, preocupati de redecorari in camin, starea de sanatate, cu toate ca in aceasta saptamana dispozitia fiecaruia dintre noi la nivel individual- mai putin evenimentele din plan social – va fi de autocunoastere si autoanaliza ceea ce indica preocuparea pentru a ne directiona bine in toate actiunile din intervalul 26 august – 1 septembrie.
Horoscop saptamana 26 august- 1 septembrie pentru Berbec
Berbec: raporturile si relatiile de asociativitate sunt principalele sectoare in care va manifestati si acordati toata atentia. Preocupati de sustinerea partenerului din relatia de cuplu, partenerului de afaceri si latura manageriala cu siguranta sunteti la inaltimi.
O saptamana interesanta in care constientizati ca puteti solutiona ceva printr-o actiune in instanta, procesele mai vechi pot si castigate sau primele semne ca sunteti protejati in aceasta directie va este favorabila!
La inceputul saptamanii, luni si marti, sunteti preocupati sa va puneti lucrurile la punct in raporturile si relatiile cu familia. Tot ceea ce are legatura cu locatii, spatii pentru inchiriere, imobile, redecorari si reamenajari interioare va preocupa.
Miercuri si joi raporturile si relatiile cu cei mici sunt un beneficiu si dincolo de toate aspectele care va nemultumesc sunteti preocupati de evolutia si formarea acestor, pentru nativii care aveti copii!
Luna Noua va focuseaza in sectorul profesional, sanatate, interesul pentru curatenie si igiena. Aici pot fi demarate actiuni si sa beneficiati de o luna in care proiectele, ideile si planurile sa se materializeze!
Catre final de saptamana si voi trebuie sa fiti atenti atat in sectorul profesional indiferent de calitatea, functia sau sectorul profesional, pentru ca aspectele se complica sambata. Perioada de week-end in contextul intrunirilor cu prietenii pentru a iesi din cotidian, important ar fi sa va stapaniti impulsurile sau trairile interioare negative!
Horoscop saptamana 26 august- 1 septembrie pentru Taur
Taur: interesul pentru solutionarea actelor, inscrisurilor si comunicare vor fi evidentiate atat la locul de munca cat si in activitatile individuale luni si marti. Cu toate acestea o rememorare a unei eveniment mai putin placut cu unul dintre vecinii vostri va vor face mult mai atenti in raporturile si relatiile cu acestia!
Ceea ce trebuie sa cunoasteti este faptul ca deplasarile, indiferent de distante, ca sunt cu autoturismul sau pe jos vor contribui la acea stare de bine si nu in ultimul rand sunt zile benefice prima parte din saptamana in care puteti sa va prezentati intentiile, CV-urile la un angajator si chiar puteti specula, in sensul bun al cuvantului, pentru avantajele proprii.
O saptamana bogata in evenimente care au legatura cu creativitatea, compozitia, arta, style si design-ul. Avantajate vor fi persoanele care lucreaza in domeniul si latura artistilor!
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Luna Noua va poate conduce, ghida si puteti demara actiuni pentru un interval de o luna, in care sa va remarcati prin meticulozitate desi nu aveti un punct forte la acest capitol. Recomandate sunt bursele, tranzactiile, jocurile de unde se pot castiga bunuri sau bani. O perioada favorabila si pentru copiii vostri, pentru aspectele principale vor incepe sa prinda contur in avantajul acestora!
O negociere intre voi si copii este necesara, asta in contextul in care la final de saptamana va distrati impreuna in parc sau cautati acele momente de regasire pentru ca acestia din urma vor avea o atitudine mult mai retrasa.
Horoscop saptamana 26 august- 1 septembrie pentru Gemeni
Gemeni: inceputul de saptamana pentru nativii Gemeni si persoanele cu ascendentul in acest semn se focuseaza pe contracte, finante, achizitii si tot ceea ce va va pune in directa legatura cu circulatia banilor sau investitiile. O perioada favorabila sa constientizati luni si marti faptul ca anumite sume de bani pot veni catre voi din diferite domenii de activitate chiar si suplimentare. Nu este exclus sa va fie restituita o datorie mai veche sau o persoana care sa va ajute pe ultima suta de metri daca o sa aveti nevoie de sustinere financiara!
Miercuri si joi sunt o serie de beneficii la capitolul examene, acte si documente. In contextul sutinerii unei probe la un interviu aveti sanse sa va castigati pozitia mult ravnita sau un nou loc de munca pentru ca lucrati de ceva timp la acest aspect.
Intalnire cu cu unul din fratii sau vostri poate fi constructiva si sunt recomandate colaborarile in acesta directie. Nu in ultimul rand Luna Noua va va pune fata in fata cu proiecte care pot avea conotatie cu un imobil si trebuie sa recurgeti la notari pentru a face acte sau documente importante.
O saptamana buna spre finalul ei pentru a va solutiona anumite defectiuni in casa, ceva se strica si trebuie inlocuit sau va ganditi sa faceti o noua achizitie in cele din urma la care va ganditi de mult timp!
Horoscop saptamana 26 august- 1 septembrie pentru Rac
Rac: nici nu incepe bine saptamana ca aveti inspiratie, sustinere si mai multa incredere in fortele proprii ceea ce se va vedea pe intreg parcusul saptamanii 26 august – 1 septembrie. O constientizare a evenimentelor din trecut care nu v-au avantajat vin aici si acum pentru a va motiva si a nu mai repeta ceea ce acum se prea poate sa si regretati.
Miercuri si joi sunt doua zile in care puteti renegocia contracte, forme de imprumut, puteti primi finantari sau sa reglementati ceva cu toate cheltuielile voastre. Este important sa va focusati in aceasta directie pentru a va observa prioritatile si nu numai!
Nu intamplator Luna Noua de vineri va activeaza in arealul solutiilor cand intervin contractele indiferent de natura acestora orice idee este binevenita si chiar daca colaborarile lasa un semn de intrebare, va trebui sa luati in calcul ca va puteti folosi intuitia de la inceputul saptamanii si pana la finalul ei.
Sentimental, trebuie sa ganditi de doua ori inainte de a actiona pentru ca viata de cuplu se va complica si partenerul de viata pot avea o atitudine nu atat de adecvata. In cele din urma, orice contact cu trecutul din punct de vedere sentimental nu va va duce catre vindecare, ci mai mult catre tot felul de complicatii inutile.
Horoscop saptamana 26 august- 1 septembrie pentru Leu
Leu: aveti in vedere pierderile in plan financiar, desi casa finantelor este bine aspectata. Nu este o contradictie, insa inceputul de saptamana poate aduce castiguri independent de vointa voastra, le fel fenomenul de Luna Noua din casa bunurilor, care va poate angrena in acelasi timp pentru a pune in aplicare un proiect european sau care sa vizeze subventiile. Nuantele va avantajeaza pana catre final de saptamana, cand returnarea unor datorii catre voi din partea celorlalte persoane, furnizori, activitati in care sunteti angrenati va vor provoca necazuri, blocaje sau intarzieri.
Va fi o saptamana a constientizarii potentialului din toate punctele de vedere, luni si marti, pentru ca atunci o sa lasati orgoliile deoparte si aprofundati toate alternativele care aduc satisfactii atat in interiorul familiei, caminului sau in raporturile si relatiile socio-umane.
Vizat este si sectorul profesional unde va trebui sa va dedicati in zilele de miercuri si joi pentru a va spori rezultatele indiferent de sectorul, pozitia sau evolutia de la serviciu. In acelasi timp, va trebui sa luati in calcul ca munca sustinuta si fara un bioritm prestabilit va poate cauza momente sau etape de epuizare peste zi sau cel mai sigur pentru finalul de saptamana!
Cu putina atentie va organizati si finalul de saptamana pentru ca sunteti interesati de o forma evolutiva la nivel de personalitate, ceea ce nu este un lucru rau.
Horoscop saptamana 26 august – 1 septembrie pentru Fecioara
Fecioara: capitolul asociativitatii va fi obositor in aceasta saptamana, in relatia de cuplu trebuie sa dati dovada de conciliere. Din punct de vedere managerial, orice parteneriat incheiat in aceasta saptamana daca nu poate fi evitat trebuie verificate documentele si semnaturile de doua ori inainte de a va da acordul final. In acelasi timp, relatiile cu beneficiarii de servicii si furnizorii vor trebui bine calculate. Este saptamana in care castigati si aveti suport din partea Universului prin calitatile intuitive de care dati dovada!
Nu intamplator Luna Noua va remodeleaza sfera personalitatii si orice activitati in aceasta directie va tempereaza criticile, sarcasmul pentru unii, raporturile si relatiile socio-umane. Aveti energia si focusarea ca principale instrumente de lucru si asta poate conferi avantaje, insa totul este sa nu va iritati sau sa va grabiti in demersule pe care doriti sa le faceti dincolo de circumstante si celelalte aspecte importante din activitatile voastre.
Zilele de miercuri si joi vor trebui sa aduca o mai buna focusare pe activitatile zilnice si in sector profesional, tocmai pentru a nu va epuiza pentru ca tranzitul Lunii prin sectorul de vulnerabilitate, consum si autoizolare pentru unii nativi isi vor pune amprenta asupra starii de sanatate si cu toate acestea sa nu luam in calcul probleme majore sau alte nuante care sa va infraneze totusi activitatile.
O saptamana in care puteti incerca orice, pentru ca dupa cum preconfigureaza simbolistica, este saptamana voastra din toate punctele de vedere.
Horoscop saptamana 26 august – 1 septembrie pentru Balanta
Balanta: desi incepeti saptamana excelent in planul activitatilor profesionale cu inspiratie si resurse luni si marti, aveti parte si de o constientizare a unor erori din trecutul apropiat si asta din cauza colegilor care v-au mai periclitat cu intentie o serie de idei sau activitati.
Miercuri si joi totusi stati bine la capitolul raporturi si relatii socio-umane, aceasta evidentia sprijin si din partea colegilor sau al prietenilor si chiar puteti sa va angrenati in planuri sau activitati comune. Un singur aspect va trebui sa cultivati, diplomatia si faptul ca nu trebuie sa renuntati la obiectivele voastre.
Luna Noua in casa a XII-a aduce in prim plan puterea de concentrare si chiar daca nu sunteti pregatiti sa demarati proiecte sau activitati noi cel putin luati atitudine. Faptul ca va gasiti fata in fata cu voi insiva, este un mare avantaj conferit de univers, ceea ce inseamna ca o sa aveti latura concentrarii mult mai crescuta in intensitate pe intreg parcusrul saptamanii.
Din partea a doua a saptamanii ceva se strica sau va trebui inlocuit din locuinta. Cred ca cel mai extrem aspect pe care doresc sa il punctez este ca, puteti din greseala sa lasati deschisa usa apartamentului vostru si sa va gasiti casa in dezordine si bunurile furate!
O saptamana de echilibru care va indeamna sa aveti in vedere membrii familiei voastre chiar daca dincolo de toate nuantele ceva pe suflet va apasa.
Horoscop saptamana 26 august – 1 septembrie pentru Scorpion
Scorpion: as incepe cu fenomenul de Luna Noua in casa raporturilor si relatiilor cu celelalte persoane si asta va determina pe intreg parcursul saptamanii sa fiti mult mai atenti la ideile care vin din partea prietenilor, a persoanelor pe care le intalniti la serviciu sau pur si simplu dezbaterile la care participati. Pe langa faptul ca saptamana va aduce si elementul de provocare la suprafata, sunteti singurii in masura sa va dictati prioritatile pentru acest interval.
Nici sectorul sentimental nu se lasa mai prejos astfel incat va puteti intalni viitorul partener alturi de care sa pasiti linistiti inainte. Important este sa va dinamizati si sa va intersectati cu cine trebuie, pentru ca anumiti nativi pot avea si ghinion, asta deoarece Luna Neagra in casa idilelor va poate juca feste.
Stati bine la capitolul finante si din acest punct de vedere, universul mai poate plusa printr-un castig la care nici macar sa nu il fi luat in calcul de la inceputul saptamanii.
Daca luni si marti va regasiti in raporturile si relatiile cu autoritatea, structurile guvernamentale, solutionati aspecte juridice importante, ramane pentru miercuri si joi sa va focusati obiectivele mult mai amplu in sectorul profesional si finalizati saptamana cu intruniri si oameni de valoare.
Mai multa prudenta nu va strica in contextul unor accidentari usoare care se pot intampla in prima parte a saptamanii!
Horoscop saptamana 26 august- 1 septembrie pentru Sagetator
Sagetator: aveti de solutionat cateva aspecte juridice importante si pentru aceasta aveti nevoie de ajutor din partea avocatilor sau altor persoane. Faptul ca sunteti implicat intr-un proces mai vechi si in aceasta saptamana nuantele de solutionare se intrevad la orizont nu pot decat sa va aduca confirmarile din trecut ca, probabil cazuistica a fost tratatat cu superficialitate!
Miercuri si joi aveti noroc si puteti sa va incercati norocul nu numai din punct de vedere financiar. Cu siguranta universul va avea un cuvant de spus pentru anumiti nativi din Sagetator sau persoanele cu ascendentul in acest semn.
Din a doua parte a saptamanii sunteti preocupati de tot ceea ce transpune in lanurile si obiectivele voastre, deplasarile in strainatate, raporturile si relatiile cu autoritati sau institutii ale statului, solutionarea de vize in contextul calatoriilor. Aveti deschidere si puteti participa la examinari importante si beneficiile vi le confer[ destinul asa cum nu va asteptati.
Cred ca cel mai important aspect are legatura cu planurile si situatiile din sectorul profesional, unde impreuna cu superiorii, angajatorul, puteti sa planificati o noua schema de organizare sau pur si simplu faptul ca aveti pe intreg parcursul intervalului 26 august – 1 septembrie o stare de spirit buna sa va atrageti beneficiile.
O perioada in care va regasiti vineri prin ideile si rezultatele materializate de la locul de munca!
Horoscop saptamana 26 august -1 septembrie pentru Capricorn
Capricorn: ideea de a fi intr-o relatie stabila nu va trebui neglijata pentru ca poate fi saptamana incercarilor din punct de vedere sentimental.
Si cum nu toti nativii Capricorn vor avea acest privilegiu, unii se vor gandi la colaborari de scurta durata care pot functiona si mai mult daca luni si marti puteti demara un proiect comun sau parteneriate viabile ceilalti se vor bucura de succesul in planul achizitiilor financiare sau al bunurilor mai mult ca sigur pentru ca va fi o saptamana prolifica.
Doua aspecte de vulnerabilitati minore mai mult sau mai putin exista. Primul are directa conotatie cu anumite momente de apatie din cursul saptamanii care va trebui evitat si cel de al doilea, va trebui sa va mobilizati mult mai bine in contextul unui interviu programat, semnarea unor acte si documente importante pentru ca aici se poate sa fiti in eroare. Orgoliile voastre pot aduce unele polemici intre voi si vecini ceea ce trebuie evitat in a doua parte a saptamanii, asta daca va doriti sa aveti liniste.
Nu in ultimul rand, copiii pot avea realizari in orice domeniu sau sector de activitate si nu este exclus ca pentru finalul de saptamana sa va petreceti timpul impreuna undeva in natura, la curte sau o iesire in restaurantele traditionale. Important este si urmatorul aspect, catre finalul saptamanii descresc in intesitate momentele de apatie ca si stare generala si acesta este de bine!
Horoscop saptamana 26 august -1 septembrie pentru Varsator
Varsator: pentru voi o saptamana mai agitata, o sensibilitate in starea de sanatate sau anumite afectiuni care pot fi descoperite. Pe de alta parte, trebuie sa aveti in vedere luni si marti ca aveti un start bun din punct de vedere profesional si mai mult decat atat vor veni si rezultatele. Miercuri si joi aveti deschidere catre a va solutiona parteneriatele cu furnizorii pentru acei nativi care opereaza cu propriile servicii sau sunt proprii lor sefi.
Un punct de vulnerabilitate il constituie raporturile si relatiile, insa ca o lege a contradictiilor, Luna Noua din casa achizitiilor aduce totusi un echilibru spre final de saptmana, vineri cand norocul va poate surade.
Faptul ca vi se aproba un imprumut pe care il asteptati de ceva timp. Ca solutionati documentele cu o casa revendicata sau un testament pe linie sucesorala, va ajuta sa vedeti lucrurile altfel.
Consider ca cel mai important aspect este in week-end, atunci cand va trebui sa va redresati in planul sanatatii prin momentele de relaxare sau plimbari, iesiri in aer liber, parcuri. Probabil ca o dieta mult mai sanatoasa va da bine in favoarea organismului vostru si o perioada a detoxifierilor recomdandata de specialist este ceea ce va trebuie.
Horoscop saptamana 26 august- 1 septembrie pentru Pesti
Pesti: o usoara irascibilitate in primele zile ale saptamanii, luni si marti, totusi asta nu va precipita pentru ca o sa va echilibrati repede. Chiar daca unii mai au ceva de comentat la adresa voastra asta nu ar trebui sa va preocupe pentru ca aveti replicile la voi.
Creativitatea, latura esteticului, vor fi cateva din instrumentele care contribuie si in momentele de relaxare. Chiar si unele artificii financiare va pot scoate din impas pentru ca abilitatile voastre sunt vizibile de la primele ore ale diminetii si pana la caderea serii.
Miercuri si joi sunt doua zile in care aveti deschidere si constientizati importanta sectorului profesional de ideile pe care le puneti in aplicare. As spune ca este o perioada in care incisivitatea care nu va este caracteristica, dar care va regleaza si dorinta de a fi primul, va multumeste pe deplin. Pe de alta parte, aveti o forma de organizare foarte buna vineri cand fenomenul de Luna Noua in casa relatiilor, parteneriatelor manageriale, latura juridicului si alte nuante ce vizeaza asociativitatea va vor avantaja. Va trebui sa reflectati intr-un nou stil de promovare a activitatilor voastre si asta pentru ca sansa va surade la acele intruniri, discutii si parteneriate cu profesionistii chiar daca lucrati la nivel individual.
Deplasarile pe intreg parcursul saptamanii va vor lua prin suprindere si nu aveti timp sa va plictisiti pentru ca nu o sa fiti statici!