Primele 12 zile din 2019 îți vor contura tot anul – ce e bine sa faci, potrivit NUMEROLOGIEI

Primele 12 zile din 2019 îți vor contura tot anul – ce e bine sa faci, potrivit NUMEROLOGIEI

Momentele de trecere dintre ani sunt întotdeauna marcate de emotii intense. Ce e bine sa faci in primele 12 zile ale anului ca sa ai un inceput benefic in 2019

Sentimentul trecerii către un nou capitol are o încărcătură aparte și este cu atât mai aprins în noaptea dintre ani. Fără să ne dorim în mod deosebit, pe cei mai mulți dintre noi ne cuprind amintirile evenimentelor care ne-au marcat în ultimele 12 luni. O retrospectivă bogată în sensuri și învățăminte, un moment al intelepciunii și al recunoașterii meritelor, al satisfacțiilor și, mai presus de toate, clipe încărcate de un entuziasm fertil, capabil să nasca ambiții mărețe, planuri și dorințe de auto-depășire.

Cunoașterea numerologică oferă celor ce-și doresc să-i descopere secretele, numeroase tehnici de calcul și metode, pentru a fi utilizate cu folos în etapele de tranziție. Aflandu-ne in fata unor perioade de 12 luni ce se succed ciclic, sub forma anilor calendaristici, numerologia oferă o posibilitate de interpretare a unui astfel de ciclu evolutiv, prin care fiecare din primele 12 zilei ale anului, reprezintă cjintesenta fiecăreia dintre cele 12 luni.

La scală redusă dar cu o însemnătate dremarcabila în ceea ce reprezintă locul, rolul și activitățile benefice pentru fiecare luna din an, modul în care ne vom comporta în primele 12 zile ale anului ne va influența importanta asupra comportamentului nostru pe întreg anul calendaristic.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Astfel, respectând câteva reguli și cunoscând semnificația numerologică a fiecărei dintre primele 12 zile ale anului, ne putem crea un drum lipsit de obstacole majore pe întreaga perioadă a anului, indiferent de ceea ce ne-am propus sau ceea ce avem de facut. Important este să ținem cont de beneficiile perioadei pe care o tranzităm, adaptând-o la propriul nostru mod de viață, la interese sau evenimentele cu care ne întâlnim.

Ciclul anual calendaristic este unul convențional și va avea efect asupra celor ce se ghidează în functie de calendarul gregorian, aflat in uz in majoritatea tarilor din lume.

 



Citește și:

Bazofile crescute în testele de sânge – semnificații și implicații clinice

Horoscop: Cum să-l seduci de Revelion în funcţie de zodia lui

IMAGINI INTERZISE cardiacilor! Viviana Sposub, cu SÂNII la vedere în cel mai SEXY top! Vedeta a băgat în boală toţi bărbaţii!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Care a fost, de fapt, motivul pentru care Alexandru Ciucu a divorțat de prima soție, înainte de a o cunoaște pe Alina Sorescu: „A fost un impuls de moment”

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Ceren Karakoç, actrița care joacă rolul Nursema în serialul „O dragoste”, apariție de senzație în mediul online! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță la finalul sezonului de filmări, în compania colegilor săi!

„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a