Kate Middleton şi prinţul William şi-au întâmpinat cel de-al treilea bebeluş, care a venit pe lume luni, în jurul orei 11.
La câteva ore după ce Kate a născut, au apărut şi primele imagini cu cei doi, dar şi cu băieţelul nou-născut.
Ducii de Cambridge au păşit bucuroşi afară din aripa spitalului St Mary’s, arătându-l întregii lumi pe micuţul prinţ. După ce au zâmbit pentru poze şi au salutat mulţimea, cei doi au intrat pentru scurt timp din nou în spital pentru a face rost de un coşulet pentru noul-născut.
William l-a aşezat mai apoi pe micuţ cu mare grijă înauntrul acestuia: "Suntem foarte fericiţi, foarte încântaţi-avem o grijă în plus acum!"
Referitor la numele bebeluşului, William a replicat glumind că va mai trebui să aşteptăm până se vor decide ei să-l publice. "O sa aflaţi mai devreme…sau mai târziu". Cuplul regal, împreună cu noul membru al familei, au fost escortaţi mai apoi de către o maşină oficială.