Primele imagini de pe platoul emisiunii “Îmi place dansul”! Show-ul va avea premiera sâmbăta aceasta, la ora 20:00

Primele imagini de pe platoul emisiunii “Îmi place dansul”! Show-ul va avea premiera sâmbăta aceasta, la ora 20:00

Primele imagini de pe platoul emisiunii “Îmi place dansul”. Show-ul va avea premiera sâmbăta aceasta, la ora 20:00

#Show-ul va avea premiera sâmbăta aceasta, la ora 20:00, la Kanal D și va fi difuzat două zile pe săptămână, în fiecare sâmbătă și duminică. Primele declarații ale juraților, Beatrice Rancea, Emil Rengle, CRBL și Cocuţa despre concurenți

Au început filmările pentru show-ul “Îmi place dansul”, ce va avea premiera în această sâmbătă, de la ora 20:00, la Kanal D. Vă prezentam  primele imagini cu cei patru jurați avizați în ale dansului, coregrafiei, spectacolului scenei, Beatrice Rancea, Emil Rengle, CRBL și Cocuţa, de la pupitrul de la care vor acorda note celor 11 concurenți care vor păși pe platoul emisiunii “Îmi place dansul”.

Înainte de startul filmărilor, cu doar câteva ore înainte, Emil Rengle a evocat atmosfera de la filmări, mărturisind că este pentru prima oară când se află în postura de jurat. Fiind și el, în trecut, în postura de concurent, Emil Rengle a mărturisit că va fi obiectiv în ceea ce privește notarea momentelor artistice puse în scena de concurenți.

“Pe platoul emisiunii este deja o atmosferă de <Îmi place dansul>. Abia așteptăm să îi descoperim pe concurenți, să vedem exact ce pot, ce ne vor arăta. După ce am fost și eu în postura de concurent, acum mă aflu în postura de jurat, pentru prima oară. Abia aștept să îi jurizez, voi fi un jurat fair play; pe cei care vor merita, îi voi aplauda, iar cei care mai au de lucrat vor afla cu siguranță acest lucru de la mine ”, afirmă Emil Rengle.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Beatrice Rancea are rețeta perfectă a câștigătorului show-ului “Îmi place dansul”, juratul enumerând calitățile pe care trebuie să le întrunească acesta.

  “Sper să nu se teamă de mine concurenții. Am fost și eu interpret foarte mulți ani, știu ce emoții au și cât de tare își doresc să impresioneze telespectatorii, dar și pe noi, jurații.

Voi face tot posibilul pentru ca ei să se simtă foarte relaxați în prezența noastră. Câștigătorul show-ului trebuie să aibă foarte multe calități; în primul rând, să iubească dansul dincolo de scenă, energia lui să treacă dincolo de micul ecran, în inimile telespectatorilor. Suntem pregătiți, cu toții, să oferim seri minunate, în fiecare sâmbătă și duminica, la Kanal D”, spune Beatrice Rancea.

La “Îmi place dansul”, CRBL mărturisește că mizează pe trăirile și stările pe care le vor transmite concurenții prin dans.

“Voi fi atent la tot ceea ce înseamnă sentimente, dacă dansăm, măcar să simțim ceea ce dansăm. Eu văd și aud cu sufletul ”, completează CRBL.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Cocuţa pariază pe evoluția artistică a fiecărui concurent, de la un show la altul, dar are în vedere și talentul în ale dansului.

“Un dansator, un artist, trebuie să aibă talent, să aibă date de la natură. O să îi descoperim pe parcurs. Îmi doresc să văd concurenţi care evoluează de la un show la altul”, spune Cocuţa.

Nu ratați premiera emisiunii “Îmi place dansul”, sâmbătă aceasta, de la ora 20:00, la Kanal D. Show-ul va putea fi urmărit în fiecare sâmbătă și duminica.

 



Citește și:

Sindromul de șa turcească liberă (empty sella)

Ce demersuri a început să facă Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei minori. „Eu nu știu ce e la mijloc, este o combinație pe care nu am înțeles-o.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină