Deea și Dinu Maxer au trăit o poveste de iubire ca în filme, care, din nefericire pentru mulți s-a terminat, după 18 ani. Cei doi și-au anunțat fanii că vor merge pe drumuri separate prin intermediul unui mesaj pe care l-au postat în mediul online, pe data de 28 martie. În ziua în care au dat această veste, cei doi au și semnat actele de divorț.
Despre despărțirea lor s-au răspândit tot felul de zvonuri, iar la început, fanii cuplului au fost reticenți să accepte că cei doi s-au despărțit. Mulți dintre ei au crezut că acest lucru ar putea fi o tactică de promovare sau o glumă, dar în cele din urmă, toți și-au dat seama că vestea era cu adevărat adevărată.
Nu a trecut mult timp până când s-au aflat motivele separării, iar cel care a fost cel mai deschis în legătură cu subiectul a fost Dinu Maxer, care a vorbit fără reținere despre divorț și a fost extrem de transparent în
Dinu Maxer a vorbit despre infidelitate, după ce a divorțat de Deea
Recent, în cadrul emisiunii prezentate de Cristina Șișcanu, Dinu Maxer a avut o nouă ocazie să-și exprime sentimentele și să vorbească despre ultimii ani petrecuți în mariajul cu fosta soție, Deea Maxer.
„Cristina Sicanu: Oamenii din afară tot timpul se gândesc că a fost cu siguranță un motiv de ăsta, fie infidelitate, fie certuri, violență.
Dinu Maxer: Da, era atât de simplu dacă era așa.
Știi că e întrebarea aceea la orice cuplu: Peste ce lucruri nu ai trece? Eu care sunt un bărbat extrem de mândru, nu vreau să spun mai multe, dar sunt un bărbat foarte mândru și gelos, pentru mine ar fi fost atât de simplu să fi fost infidelitatea, dar nu a fost infidelitatea. Nu a fost nici violența domestică, nu au fost nici probleme financiare în familie. Din păcate nu au fost astea, din păcate zic, fiindcă era mai ușor de acceptat.
A trebuit să înțeleg lucruri de nuanță, lucruri de finețe psihologică, pe care eu sincer să fiu, chiar dacă am o vârstă la care ar fi trebuit să le știu, trebuie să recunosc că am dat piept cu ele doar în momentul în care am început să discutăm despre problemele din cuplul nostru. Și ca să închid această discuție vreau să spun că problemele au fost lucruri mici, care au erodat în timp un fundament care părea impenetrabil, mai mult l-au erodat în partea Deei și primul semn de întrebare și primul semnal de alarmă tras a fost de către ea,
Deea a avut succes de la început, a bătut niște recorduri fantastice în România (n.r- cu afacerea cu cosmetice) și a făcut din acest lucru o afacere. Problema era că ea considera, mă rog, să zicem așa, că eu nu reușeam să fiu la fel de implicat. ”, i-a povestit Dinu Maxer în emisiunea Cristinei Șișcanu.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Dinu Maxer îi dă dreptate fostei partenere în anumite privințe
Cu toate că la momentul respectiv nu a reușit să înțeleagă anumite lucruri, acum, Dinu Maxer afirmă că înțelege mai bine ceea ce îi spunea fosta soție când încă erau împreună.
Dinu Maxer a explicat că, în ceea ce privește carierele lor, el a intrat într-o perioadă de inactivitate, ceea ce nu a fost pe placul Deei. Totuși, după divorț, chiar și el recunoaște că fosta sa parteneră avea dreptate.
„ Cristina Șișcanu: Sunt perioade când soțul aduce mai mulți bani în casă și sunt perioade când se întâmplă invers, mai ales în zilele noastre, când femeile au început să câștige la fel de mult ca bărbații sau chiar mai mult.
Dinu Maxer: Afacerea aceasta continuă, chiar dacă suntem divorțați, ea este cumva pentru mine coordonator și chiar dacă acum încasăm pe două firme, afacerea e la fel de prosperă și totul e în regulă din punct de vedere al business-ului.
Cristina Șișcanu: Eu acum nu vreau să fiu părtinitoare și să îți țin ție partea. O apreciez pe Deea și mi se pare o mamă extraordinară, foarte implicată și în zona profesională. Eu nu te-am văzut pe tine că ai stat toată viața tântor acasă.
Dinu Maxer: Probabil așa vedea ea în timp și trebuie să recunosc că așa era. Știi cum e un fotbalist care chiar dacă e implicat realizează că nu mai poate să țină pasul cu cei tineri? Oarecum acolo eram eu, în zona respectivă. Adică eu m-am dat în spate și încercam să-i facilitez ei. Adică eu eram și tată și mamă pentru copii și așa mai departe. Pentru viitor și pentru o femeie care m-a văzut până în urmă cu câțiva ani un mascul alfa probabil era greu de acceptat. Astea sunt supoziții, dar sunt convins că acolo undeva e adevărul. Acum, după despărțire, eu trezindu-mă îmi dau seama că intrasem într-o hibernare profesională ciudată. Eu fac foarte multe lucruri de atunci și oarecum fără să vreau îi dau dreptate. Nu a fost doar aspectul acesta, dar este unul dintre lucrurile destul de importante.”, a mai spus Dinu Maxer.