Oana Roman și fiica ei au fost plecate în vacanță, însă au întâmpinat câteva probleme pe drumul spre casă.
În urmă cu câteva zile, Oana Roman a împărtășit cu urmăritorii ei faptul că pleacă în vacanță alături de fiica ei. Cele două au mers la Cannes, acolo unde s-au bucurat de momente frumoase împreună. În schimb, în drum spre casă, vedeta s-a confruntat cu câteva probleme în aeroport și a povestit tot ce s-a întâmplat și cum a rămas blocată acolo.
„Ideea e așa.
Oana Roman, extrem de emoționantă înainte să plece în vacanță
Citește și: Câte kilograme a slăbit fiica Oanei Roman, după ce a intrat la dietă: „E chiar bine.”
În urmă cu câteva săptămâni, vedeta a postat un mesaj emoționant despre parcursul fiicei sale în anul școlar care tocmai s-a încheiat. “Isa a avut un an foarte stresant. Pe lângă începutul unui nou ciclu de studio, a început gimnaziul, am mers la doctor foarte des, multe analize, dietă, tratament, a început adolescența, i-am pus aparat dentar și a avut dureri. Emoțional a fost greu. Am mers la doctor luni de zile săptămânal, a făcut analize la trei luni, a fost monitorizată zilnic. Cred că m-a rugat de cinci ori în tot anul să o ajut la teme si a învățat singură. Nu am pus presiune pe ea, nu i-am cerut 10 pe linie pentru că nu cred în asta, dar a avut rezultate foarte bune, deși emoțional nu i-a fost deloc ușor. Sunt foarte mândră de ea. E bună și cuminte, responsabilă si ascultătoare. Bravo, fetița mea! Te iubește mami infinit”, a fost mesajul postat de Oana Roman, alături de o fotografie cu fiica ei.