Ce spune profesorul Alexandru Rafila despre carantina în România. Cât va mai dura această situația în România și care sunt previziunile specialiștilor.
Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, susține că țara noastră se va confrunta cu două vârfuri ale pandemiei de COVID-19, motiv pentru care cetățenii nu pot sta până în toamnă la izolare.
Potrivit lui Alexandru Rafila, primul vârf ar urma să se formeze, foarte probabil, după Sărbătorile de Paște, în jurul intervalului 25 aprilie – 1 mai.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Cum eviţi contaminarea cu coronavirus prin haine sau pantofi. Sfaturile prețioase ale medicului Virgil Musta
” Apoi, după aplatizarea acestor cazuri noi în cursul verii, vom asista la o nouă creștere în jurul lunilor octombrie – noiembrie, dacă până atunci nu vom avea la dispoziție
„Nu o să putem sta până în toamnă în izolare. Important este să luăm măsuri secvențiale atunci când există această posibilitate de creștere bruscă a numărului de cazuri, pentru a nu depăși capacitatea sistemului de sănătate. Nu o să putem opri cu totul transmiterea, asta e evident ”, a spus președintele Societății Române de Microbiologie la Antena 3.
Citeste si: Ce facem ca să nu aducem coronavirusul în casă. Sfaturile medicului Mihai Craiu
Veste uriaşă! Cercetătorii chinezi susţin că au găsit leacul împotriva coronavirusului
Epidemia de Coronavirus și-a găsit leacul, susțin specialiștii chinezi. Aceștia au anunțat că există tratament împotriva COVID-19.
Adio, Coronavirus! China a finalizat cercetările clinice ale Favipiravir, un medicament antiviral care a demonstrat eficacitate clinică împotriva bolii provocate de noul coronavirus, COVID-19, a anunţat marţi un oficial citat de agenţia Xinhua, citată de Agerpres.
Citeste si: Asta ar putea salva omenirea în cazul în care pandemia de COVID-19 nu va fi oprită
Favipiravir, un medicament pentru gripă, aprobat pentru utilizare clinică în Japonia în 2014, nu a demonstrat reacţii adverse evidente în studiul clinic, a declarat într-o conferinţă de presă Zhang Xinmin, directorul Centrului Naţional pentru Dezvoltare Biotehnologică, aflat sub autoritatea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei din China. Citește continuarea AICI.