PROGNOZA METEO: Vreme schimbatoare de Rusalii, cu temperaturi ridicate si furtuni violente

PROGNOZA METEO: Vreme schimbatoare de Rusalii, cu temperaturi ridicate si furtuni violente

Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei, în minivacanţa de Rusalii. Cu toate acestea, în zonele de munte vor exista momente de instabilitate atmosferică.

 

PROGNOZA METEO pe trei zile: Vremea în weekend va fi caldă, cu temperaturi situate între 22 şi 30 de grade, însă instabilă, urmând ca sâmbătă după-amiază să plouă în toată ţara, în special în zona de munte, unde vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi chiar grindină. Şi duminică va ploua torenţial în partea de vest a ţării, în timp ce în est vremea va fi frumoasă, iar ploile vor fi de scurtă durată.

 

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi caldă în perioada următoare, însă instabilă.

 

Sâmbătă, această instabilitate se va simţi mai întâi în zona de munte, apoi şi în restul ţării.

Va ploua în toată ţara, vor fi intensificări ale vântului însoţite de frecvente descărcări electrice, în special în zona de munte, unde va fi şi grindină. Temperaturile maxime vor fi în general între 25 şi 30 de grade, mai ridicate în sudul ţării, în timp ce minimele nu vor coborî sub 14 grade Celsius.

 

Duminică, în prima zi de Rusalii, meteorologii spun că instabilitatea se va intensifica mai ales în partea de vest a ţării, unde va ploua torenţial, ploile fiind însoţite de frecvente descărcări electrice şi grindină. În partea de est, în Moldova, în Muntenia şi în Dobrogea, vremea va fi frumoasă, cu cer varibail şi doar izolat vor fi ploi de scurtă durată. Valorile termice se vor situa între 25 şi 28 de grade, mai ridicate în vest şi sud-vest.

 

Luni, în a doua zi de Rusalii, vremea va fi caldă în toată ţara, cerul va fi variabil şi va mai ploua doar în sud-est şi la munte, unde vor fi şi condiţii de grindină.

Maximele vor fi în jur de 29-30 de grade, iar temperaturile pe timpul nopţii vor fi în jur de 14-16 grade Celsius.

 

În Bucureşti, sâmbătă va ploua slab după-amiază, însă vremea va fi caldă. Temperaturile maxime vor fi în jur de 28-29 de grade, iar minimele vor atinge 17 grade Celsius. Şi duminică şi luni vremea va fi plăcută, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperaturile maxime vor fi asemănătoare cu cele de sâmbătă, în jur de 29-30 de grade.

 

PROGNOZA METEO pe trei zile: "În următoarele trei zile, vremea va fi mai caldă decât ar fi normal la final de lună mai, dar vor exista momente de instabilitate atmosferică semnalate mai mult în zonele de munte, mai ales după-amiaza şi seara, când se vor semnala averse, descărcări electrice şi poate grindină de mici dimensiuni. De asemenea, în timpul averselor, vor fi şi intensificări ale vântului de scurtă durată. În restul ţării, după-amiaza şi spre seară doar izolat şi trecător o să apară aceste manifestări de instabilitate atmosferică", a precizat meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Robert Manta, pentru Agerpres.

 

 

Potrivit sursei citate, sâmbătă, se vor semnala intensificări ale vântului şi ploi sub formă de averse, însoţite de descărcări electrice, mai ales în zonele montane. Izolat, aceste fenomene se vor semnala şi în zonele de deal, dar în general vremea va fi plăcută. Temperaturile vor fi rezonabile, cuprinse între 25 şi 30 de grade, cu cele mai mari valori în sudul şi restul teritoriului.

 

"Duminică vom avea aceeaşi situaţie, cu câteva averse mai ales la munte. Ca valori termice, vor fi între 24 şi 29 de grade Celsius. Aceeaşi situaţie şi luni, de Rusalii, când ne aşteptăm ca instabilitatea atmosferică să fie concentrată pe partea de sud-vest a ţării. Deci, ar fi zona de munte, a Carpaţilor Meridionali şi poate în zona de nord a Olteniei. La nivel naţional, temperaturile se vor încadra între 25 şi 30 de grade Celsius", a mai spus reprezentantul ANM.

 

Prognoza de specialitate relevă, totodată, că, în zona litoralului, se anunţă o vreme în general bună, cu valori termice cuprinse între 23 şi 25 de grade Celsius, pe durata următoarelor trei zile.

 

"Vor mai fi perioade de instabilitate atmosferică la orele amiezii şi seara, dar sunt şanse totuşi mici pentru apariţia acestui tip de fenomen”, a precizat meteorologul ANM.

 

VREMEA DE RUSALII în Bucuresti

 

În zona Capitalei, sâmbătă, vremea se anunţă destul de frumoasă şi doar după-amiaza şi seara vor fi câteva înnorări, cu ploi de scurtă durată şi trecătoare. Temperatura maximă va fi de 29- 30 de grade, iar minima de 15- 17 grade.

 

Conform ANM, tot în zona Bucureştiului, duminică, vremea va fi în continuare caldă, cu valori termice de 27- 28 de grade, iar cerul va fi variabil, cu o probabilitate de apariţie a ploilor redusă. Minimele termice vor oscila între 14 şi 16 grade.

 

Pentru ziua de Rusalii, bucureştenii vor beneficia de o vreme frumoasă şi caldă, cu cer variabil, mai mult senin şi vânt slab, până la moderat. Valorile termice maxime vor fi de 28- 29 de grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între 13 şi 15 grade Celsius.

 

Sursa: RTV



Citește și:

Sindromul de șa turcească liberă (empty sella)

Horoscop Mariana Cojocaru pentru Kfetele.ro. In saptamana 27 mai - 3 iunie, unii vor fi feriti de necazuri, dar altii vor avea de suferit. Cum afecteaza viata zodiilor Mercur in Gemeni

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină