Ana Porgras a părăsit show-ul Survivor România, în ediția de seara trecută, după ce a fost nominalizată de Jador.
Ana Porgras, una dintre cele mai bune concurente din echipa Faimoșilor, așa cum a fost desemnată în repetate rânduri de colegii săi, a părăsit în ediția de seara trecută, show-ul Survivor România.
Jador este cel care a nominalizat-o pe Ana Porgras, aducând-o astfel în prima linie în ceea ce privește pericolul eliminării. Zanni a fost cel mai afectat de plecarea Faimoasei, întrucât este binecunoscut faptul că acesta avea o relație deosebită cu Ana Porgras, speculându-se că între cei doi ar fi, de fapt, mai mult decât o prietenie.
”Mama, m-ati luat prin surprindere, nu ma asteptam, sincer. Cumva am presimtit treaba asta. Am avut o stare mai putin buna in a doua parte a zilei. Sunt fericita ca ma duc acasa, ca ma duc la bine. Sunt trista ca mi-as fi dorit sa continui aceasta experienta, dar asta a fost drumul meu in Survivor Romania 2021.
Am invatat multe lucruri aici. Stiam ca am rabdare, dar rabdarea mea a fost dusa la o limita extrema. Am invatat sa accept oameni, am invatat cat de puternica sunt. Am indurat lucruri pe care eu nu credeam ca pot si mi-am demonstrat ca sunt o luptatorare", a declarat Ana Porgras după anunțul cu privire la eliminarea sa din competiție.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Telespectatorii strâng semnături pentru a o readuce pe Ana Porgras în competiție
Publicul a fost extrem de afectat în urma eliminării Anei Porgras din competiția Survivor România. Astfel că, după ce anunțul a fost făcut, fanii show-ului de supraviețuire au inițiat o petiție prin care speră să o readucă pe Faimoasă înapoi în show-ul de supraviețuire.
Peste 5000 de semnături s-au strâns până la această oră și se pare că numărul este în creștere.
Citește și: Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...- stirilekanald.ro
Ana Porgras, mesaj emoționant pentru Zanni după eliminarea de la Survivor România
„Vreau sa il vad pe Zannidache campionul, cel pe care nu il darama nimic. Intotdeauna in sufletul meu. Be strong, my boy, you are the champion...( "Sa fii puternic, tu esti campionul!"), i-a transmis gimnasta lui Zannidache.