Chef Joseph Hadad a explicat rețeta supei cremă de ciuperci, foarte ușor de pregătit, pentru zilele ușoare.
Chef Joseph Hadad a obișnuit deja toți urmăritorii din mediul online cu rețetele sale delicioase și foarte ușor de făcut. Interacționează mereu pe rețelele de socializare și împarte cele mai ascunse secrete din bucătărie.
Ingredientele pentru supa cremă de ciuperci
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Chef Joseph Hadad a menționat cantitățile exacte pe care le folosește pentru o supă cremă de ciuperci delicioasă, dar și de ce condimente aveți nevoie pentru ca prânzul vostru să fie unul de neuitat.
Ingrediente:
- 300g ciuperci (puteți avea un mix din preferatul dumneavoastră)
- 70g unt 1-2 linguri ulei de măsline
- 2 cepe albe
- 3 căței de usturoi
- praf de nucșoară
- 80 ml vin alb sec
- 200 ml smântână de gătit
- 1 crenguță de busuioc (sau 3-4 frunze) 3-4 crenguțe de cimbru
- 600 ml apă sare si piper după gust
Cum prepară chef Joseph Hadad supa cremă de ciuperci
Chef Joseph Hadad a explicat primul pas pe care îl face în realizarea supei, așa că a început cu topirea untului în ulei de măsline, peste care adaugă ceapă și condimentele după gust. Ulterior sunt adăugate ciupercile cu restul condimentelor și se gătesc timp de 10 minute. Când au trecut cele 10 minute, adăugați vinul și mai lăsați la gătit încă 15 minute. Supele cremă au devenit preferatele multor persoane, mai ales ale celor care doresc să renunțe la anumite mese cu carne. Supa cremă de ciuperci a lui chef Joseph Hadad este perfectă pentru toate gusturile.
“Topiți untul în uleiul de măsline. Înainte ca untul să se topească complet, adăugați ceapa tocată, cimbru, busuioc și usturoi zdrobit, amestecați și gătiți timp de 7-8 minute (ceapa trebuie să fie aurie deschisă) Puneți ciupercile feliate, cu tulpini, condimentați cu nucșoară, sare, piper și amestecați. Gătiți timp de 10 minute, apoi turnați vinul si gătiți încă 15 minute, amestecând ocazional. Puneți apa și aduceți-o la fierbere (puteți înlocui cu stoc de legume). Gătiți pana când ciupercile sunt moi, aproximativ 20 de minute. Scoateți crenguțele de busuioc și cimbru, apoi adăugați crema și gătiți încă 5-10 minute. Gustați și condimentați dacă este necesar. Amestecați până se omogenizează și serviți cu topping proaspăt de ciuperci. Pofta buna!”, a scris chef Joseph Hadad.