Cei doi formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc.
Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite actrițe și prezentatoare TV, de la noi din țară, Adela Popescu , se bucură de succesul pe care îl are pe plan profesional, dar și pe cel personal, având o familie alături de soțul său, Radu Vâlcan, dar și de cei 3 copii ai lor.
Radu Vâlcan i-a făcut o surpriză soției sale, Adela Popescu, cu ocazia vizitei sale în Thailanda
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
În cursul zilei de ieri, aceasta a postat o fotografie pe contul său de Instagram, în care era îmbrăcată cu o rochie, semn că abia o probase și a decis să se fotografieze în ea. Astfel, Adela Popescu a mărturisit urmăritorilor săi de pe rețelele de socializare, faptul că a primit o surpriză de la soțul său, însă nu este atât de încântată de ea, aspect vizibil și din fotografie, precizând că e ca și cum acesta știa că nu i-ar plăcea o astfel de rochie, însă tot i-a cumpărat-o...
"După cum știți, am ajuns în Thailanda la soț. Nerăbdător cum îl știu, a vrut să îmi facă o bucurie. Așa că mi-a comandat o rochie frumoasă -cum ar spune el- pe care am găsit-o întinsă frumos pe pat.
Citește și: Laura si fetița ei de 8 ani, ucise. A intrat peste ele în casă și...- stirilekanald.ro
Rochia e… cum să vă spun… ca atunci când tu spui că urăști usturoiul și el îți comandă cârnați cu mult usturoi și cu mujdei. Sperând că îți vor plăcea.
Întrebarea e alta: oare lui nu îi place cum mă îmbrac eu sau pur și simplu nu are deloc gusturi vestimentare. Sau poate are ceva probleme oftalmologice. Dar dacă e așa, oare el știe că am 1.65, sâni mici și nas măricel spre mare?", a fost mesajul acesteia, postat la fotografia de pe contul său de Instagram.