Proaspat revenita din vacanta de vis in Ibiza, unde si-a incarcat bateriile pentru cel de-al treilea sezon „Bravo, ai stil!” care incepe luni, la 16:30, la Kanal D, Raluca Badulescu a dat frau liber imaginatiei si poftei de joaca si a umplut platoul cu buna ei dispozitie.
Trasa prin inel, cu o peruca spectaculoasa si o salopeta foarte evazata, Raluca a facut piruete si echilibristica in aplauzele echipei prezente la sedinta foto.
"M-am indragostit de acest look, e unul nou pentru mine, anii 70, un hippie de lux; salopeta aceasta superba este creatie semnata Ana Radu. Mi-am dorit sa vin cu altceva decat pana acum, dar nu ma dezic de aparitiile anterioare- rosu, all red, animal print, rochii de seara, transparente si faimoasele pieptanaturi cu breton”, a spus Raluca.
In curand o veti putea urmari pe Raluca Badulescu la pupitrul juratilor de la „Bravo, ai stil!”. Noul sezon al celui mai iubit show de stil va lua startul luni, 28 august. Emisiunea va fi difuzata de luni pana vineri, de la ora 16:30, si in fiecare sambata, de la ora 22:00.