Răzvan Ciobanu a murit în Lunea Albă din Săptămâna Luminată. Ce se spune despre cei care mor în săptămâna de după Înviere

Răzvan Ciobanu a murit în Lunea Albă din Săptămâna Luminată. Ce se spune despre cei care mor în săptămâna de după Înviere

Răzvan Ciobanu a murit în Lunea Albă din Săptămâna Luminată. Ce se spune despre cei care mor în săptămâna de după Înviere

Creștinii ortodocși intră, astăzii, în Săptămâna Luminată, când totul stă sub semnul Luminii – simbolul Învierii lui Hristos. În Lunea Albă, așa cum este numită prima zi de luni după Paşte, sunt respectate mai multe tradiții, încă din timpuri străvechi.

Răzvan Ciobanu a murit într-un accident rutier, în această dimineață, la vârsta de 43 de ani. Echipajul de Ambulanță sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru creatorul de modă și a fost nevoit să constate decesul.

Se spune că persoanele care mor în săptămâna de după Învinere- Săptămâna Luminată- ajung direct în Rai.

Tradiţi şi superstiţii în Lunea Luminată

Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea Iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Citeste si: Veste șoc! Cadavrul bărbatului care a murit în accidentul de la Năvodari nu este a lui Răzvan Ciobanu? Nu a fost încă identificat oficial

Citeste si: Ilinca Vandici, prima declaratie dupa moartea lui Razvan Ciobanu: "Sunt socata! Imi pare rau ca s-a intamplat o asemenea tragedie" EXCLUSIV

Citeste si: Bianca Drăgușanu, cutremurată de moartea lui Răzvan Ciobanu! Prima declarație după aflarea veștii! EXCLUSIV

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Razvan Ciobanu ar fi putut scapa cu viata din accidentul care l-a ucis? Titi Aur, declaratie incredibila: "Sunt 90% sigur"

Citeste si: Iuliana Doroftei, ultima persoană care l-a văzut pe Răzvan Ciobanu în viață. Ce confesiune i-a făcut EXCLUSIV

Citeste si: Declarația exclusivă a Ralucăi Bădulescu despre moartea lui Răzvan Ciobanu: "Sunt șocată. Nu îmi vine să cred"

Citeste si: Declarația exclusivă a Ralucăi Bădulescu despre moartea lui Răzvan Ciobanu: "Sunt șocată. Nu îmi vine să cred"

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă.

Fiind prima zi după Duminica Paştelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi.

Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Citește și: „Există viață și după moarte”. Ipostaza surprinzătoare în care a apărut Ștefan, la scurt timp după despărțirea de Catinca! Nimeni nu se aștepta să-l vadă așa pe fostul concurent de la „Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR- stirilekanald.ro

Totodată, în a doua zi din Săptămâna Luminată, există, mai ales înspre vestul țării, un ritual numit Jocul Lioarelor. Fetele tinere fac jurământ că se vor ajuta una pe cealaltă de acum încolo, o promisiune de prietenie pe viaţă.

Tradiţii în Săptămâna Luminată

Se spune în popor că Săptămâna Luminată este consacrată morţilor. Aceasta este denumită şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor. Cei care mor în ziua de Paşti şi în prima săptămână de după Paşti merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise, potrivit unor credinţe populare. Altele descriu că acela care se naşte în această săptămână va fi un om norocos.

De asemenea, odată cu sărbătoarea Învierii se deschid mormintele şi spiritele morţilor părăsesc cimitirele pentru a petrece sărbătorile împreună cu cei vii.

De aici şi alte obiceiuri, precum aprinderea focurilor pentru morţi, dar şi pentru vii, pe dealuri sau în preajma bisericilor, unde se află şi cimitirele.

Focul are un rol apotropaic, adică de îndepărtare a spiritelor malefice. O altă tradiţie spune că spiritele morţilor vin să se încălzească la aceste focuri.

Razvan Ciobanu a murit in a doua zi de Paste

Razvan Ciobanu a murit in aceasta dimineata, in a doua zi de Paste. Creatorul de moda a pierdut controlul masinii pe care o conducea, a iesit de pe carosabil si s-a izbit de copaci. Un fermier l-a descoperit si a sunat la 112. Razvan Ciobanu a fost pronuntat mort de medicii de pe ambulanta sosita la fata locului.



Citește și:

Bazofile crescute în testele de sânge – semnificații și implicații clinice

Declarația exclusivă a lui Cătălin Botezatu despre moartea lui Răzvan Ciobanu: "Nu merita să plece"

IMAGINI INTERZISE cardiacilor! Viviana Sposub, cu SÂNII la vedere în cel mai SEXY top! Vedeta a băgat în boală toţi bărbaţii!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Care a fost, de fapt, motivul pentru care Alexandru Ciucu a divorțat de prima soție, înainte de a o cunoaște pe Alina Sorescu: „A fost un impuls de moment”

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

„Există viață și după moarte”. Ipostaza surprinzătoare în care a apărut Ștefan, la scurt timp după despărțirea de Catinca! Nimeni nu se aștepta să-l vadă așa pe fostul concurent de la „Casa iubirii”

„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a