Cum te poate imbolnavi postul! Afla totul aici!

Cum te poate imbolnavi postul! Afla totul aici!
Cum te poate imbolnavi postul! Afla totul aici!

În ciuda implicaţiilor sale religioase şi a detoxifierii organismului, postul nu este recomandat pentru toată lumea.

 

Foarte multe persoane se pot simţi rău dacă adoptă o alimentaţie restrictivă. Dacă suntem perfect sănătoşi şi adoptăm o dietă echilibrată, postul aduce numai beneficii organismului. Sunt însă şi persoane care se simt rău şi chiar ajung la spital dacă îşi impun restricţii alimentare. Leşinul, la ordinea zilei "Ţinut cu stricteţe, postul favorizează, declanşează sau complică evoluţia diferitelor stări patologice. După o perioadă de restricţie alimentară, în special pentru că ne lipsesc proteinele de origine animală, cele mai frecvente sunt lipotimiile (stările de leşin) şi spasmofiliile.
De asemenea, să nu uităm că multe alimente de post sunt bogate în calorii, aşa că trebuie consumate cu măsură pentru că îngraşă chiar dacă nu sunt de dulce", explică dr. Tudor Ciuhodaru, specialist în medicină de urgenţă la Spitalul "Sf. Ioan" din Iaşi, membru al Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor.
5 reguli pentru un meniu sănătos
1.
Să fie echilibrat şi să includă proteine vegetale (soia, cartofi, cereale integrale), fructe (pentru glucide), lipide (uleiuri şi margarine vegetale, nuci, seminţe), precum şi vitamine (în principal din fructe şi legume proaspete).
2. Adaptaţi-l caloric la necesităţile organismului- efort fizic intens sau sarcină-, dar să nu le depăşească prin exces de alimente bogate în calorii (ciocolată, dulceaţă, nuci, fasole).
3.
Ţineţi cont de afecţiunile asociate, metabolice (diabet) sau neuropsihice (nevroze sau depresii).
4. Respectaţi orarul de masă pentru evitarea hipoglicemiilor.
5. Consultaţi, eventual, un nutriţionist când îl stabiliţi. Dr. Ciuhodaru: "Am avut un val de alergii" Mai multe paciente, cu vârste cuprinse între 18 şi 67 de ani, au necesitat tratament în urma reacţiilor alergice declanşate de alimentaţia de post.
"O treime din pacientele ajunse la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului «Sf. Ioan», din Iaşi, aveau antecedente alergice, dar celelalte au incriminat declanşarea reacţiilor alergice din aditivii alimentari. În principiu, aceste reacţii pot fi de la erupţii pruriginoase până la edem şi dificultăţi respiratorii sau chiar şoc anafilactic. Toate aceste forme necesită şi beneficiază de suport volemic şi respirator, antiinflamatorii steroidiene, simpaticomimetice şi antihistaminice", explică dr.
Ciuhodaru. "În absenţa tratamentului rapid, prognosticul pacienţilor cu alergii severe este rezervat şi se impune spitalizarea pentru urmărirea reacţiilor secundare." DR. TUDOR CIUHODARU, specialist în medicină de urgenţă, Spitalul “Sf. Ioan” din Iaşi
Factori ce ne pot influenţa sănătatea
- Vârsta (în special pentru copii şi bătrâni)
- Activitatea fizică pe care o desfăşurăm
- Statusul nostru fiziologic
- Bolile de care suferim
Sursa: ZiarulRing.ro

Foarte multe persoane se pot simţi rău dacă adoptă o alimentaţie restrictivă. Dacă suntem perfect sănătoşi şi adoptăm o dietă echilibrată, postul aduce numai beneficii organismului. Sunt însă şi persoane care se simt rău şi chiar ajung la spital dacă îşi impun restricţii alimentare. Leşinul, la ordinea zilei "Ţinut cu stricteţe, postul favorizează, declanşează sau complică evoluţia diferitelor stări patologice. După o perioadă de restricţie alimentară, în special pentru că ne lipsesc proteinele de origine animală, cele mai frecvente sunt lipotimiile (stările de leşin) şi spasmofiliile. 



De asemenea, să nu uităm că multe alimente de post sunt bogate în calorii, aşa că trebuie consumate cu măsură pentru că îngraşă chiar dacă nu sunt de dulce", explică dr. Tudor Ciuhodaru, specialist în medicină de urgenţă la Spitalul "Sf. Ioan" din Iaşi, membru al Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor. 

5 reguli pentru un meniu sănătos

1. Să fie echilibrat şi să includă proteine vegetale (soia, cartofi, cereale integrale), fructe (pentru glucide), lipide (uleiuri şi margarine vegetale, nuci, seminţe), precum şi vitamine (în principal din fructe şi legume proaspete). 

2. Adaptaţi-l caloric la necesităţile organismului- efort fizic intens sau sarcină-, dar să nu le depăşească prin exces de alimente bogate în calorii (ciocolată, dulceaţă, nuci, fasole). 

3. Ţineţi cont de afecţiunile asociate, metabolice (diabet) sau neuropsihice (nevroze sau depresii). 

4. Respectaţi orarul de masă pentru evitarea hipoglicemiilor. 

5. Consultaţi, eventual, un nutriţionist când îl stabiliţi. Dr. Ciuhodaru: "Am avut un val de alergii" Mai multe paciente, cu vârste cuprinse între 18 şi 67 de ani, au necesitat tratament în urma reacţiilor alergice declanşate de alimentaţia de post. 

"O treime din pacientele ajunse la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului «Sf. Ioan», din Iaşi, aveau antecedente alergice, dar celelalte au incriminat declanşarea reacţiilor alergice din aditivii alimentari. În principiu, aceste reacţii pot fi de la erupţii pruriginoase până la edem şi dificultăţi respiratorii sau chiar şoc anafilactic. Toate aceste forme necesită şi beneficiază de suport volemic şi respirator, antiinflamatorii steroidiene, simpaticomimetice şi antihistaminice", explică dr. Ciuhodaru. "În absenţa tratamentului rapid, prognosticul pacienţilor cu alergii severe este rezervat şi se impune spitalizarea pentru urmărirea reacţiilor secundare." DR. TUDOR CIUHODARU, specialist în medicină de urgenţă, Spitalul “Sf. Ioan” din Iaşi 

Factori ce ne pot influenţa sănătatea

- Vârsta (în special pentru copii şi bătrâni) 
- Activitatea fizică pe care o desfăşurăm 
- Statusul nostru fiziologic 
- Bolile de care suferim

Sursa: ZiarulRing.ro

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

 

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro



Citește și:

Rețete dietetice cu ciuperci

Ce demersuri a început să facă Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei minori. „Eu nu știu ce e la mijloc, este o combinație pe care nu am înțeles-o.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies