Uite ce beneficii incredibile are vinul!

Uite ce beneficii incredibile are vinul!
Uite ce beneficii incredibile are vinul!

Stiai ca consumul de bere creşte riscul de gonartroză (artroza genunchiului) şi de coxartroză (de şold), în timp ce vinul, dimpotrivă, ar avea un efect protector?

Un studiu realizat de cercetătorii britanici pe 3.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 45 şi 86 de ani arata ca vinul are un efect protector in cazul acestor afectiuni.

Două treimi din aceste aveau artroză a şoldului sau a genunchiului, cu simptome evidente şi semne radiologice clare, în timp ce celelalte erau sănătoase, relatează passionsante.be. Cercetătorii le-au pus întrebări participanţilor cu privire la consumul de alcool — bere şi vin — între 21 şi 50 de ani, scrie dcnews.ro.

Rezultatele au arătat că, spre deosebire de participanţii la studiu care nu

consumau niciodată alcool, cei care consumau 20 de beri sau mai multe pe săptămână se expuneau — în medie — unui risc de două ori mai mare de a suferi de gonartroză sau de coxartroză (riscul suplimentar, foarte modest totuşi, s-a observat de la un consum săptămânal de opt beri). Dimpotrivă, cei care beau între patru şi şase pahare de vin pe săptămână (ca unic aport de alcool) prezentau un risc de artroză a genunchiului redus la jumătate faţă de cei care nu consumau vin (influenţa vinului asupra artrozei şoldului nu este semnificativă).

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

Horoscop 27 septembrie 2024. O zodie este destul de agitată astăzi

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Sumă exorbitantă cerută de Delia pentru o oră de cântat

EDITORIAL: Orice secundă e prețioasă...

Tânără în vârstă de 14 ani, însărcinată în șase luni, și un bărbat de 68 de ani, atacați de un urs, în județul Brașov. Care este starea de sănătate a celor două victime

"N-am mai dormit de când s-a întâmplat". Cătălin conducea tramvaiul care l-a ucis pe ofițerul SPP!


Cookies