E vara si una dintre principalele probleme care ne preocupa este cum sa ne bronzam cat mai repede, uniform si nu in ultimul rand fara riscuri in ceea ce priveste sanatatea, iar in aceste conditii se vorbeste foarte mult despre beta-caroten ca despre un catalizator al procesului de bronzare.
Beta-carotenul ca si substanta apartine unei familii de compusi numiti carotene sau carotenoide si se gaseste in fructele si legumele de culoare galbena sau rosie. El este transformat in organism in retinol (vitamina A) care este un antioxidant foarte necesar.
“Studiile clinice au aratat ca, printr-un consum echilibrat de alimente bogate in beta-caroten, organismul poate beneficia de protectie impotriva radicalilor liberi, substante care distrug celulele. Aceasta protectie are un nivel mai ridicat atunci cand in organism alaturi de beta-caroten mai exista si vitaminele C si E”, spune specialistul.
Cele mai importante surse alimentare de beta-caroten sunt legumele si fructele de culoare verde, galbena si portocalie: morcov, spanac, salata verde, rosii, broccoli, pepene galben, dovleac, cartof dulce, mango.
In plus, arata Lygia Alexandrescu, se recomanda consumul de branza dulce proaspata, alune de padure nesarate si neprajite si oua. In general, cantitatea de beta-caroten existenta intr-o planta este direct proportionala cu intensitatea culorii acesteia.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Suplimentele de beta-caroten insa trebuie luate numai la recomandarea medicului profilactic sau pentru
tratarea unor afectiuni dermale. De asemenea, sensibilitatea pielii la lumina solara poate fi ameliorata atunci cand aportul nutritional de beta caroten este mare.“Aceste suplimente se gasesc fie sub forma de capsule, fie sub forma de gel si trebuie luate cu alimente care sa contina minim 3 grame de lipide (nuci sau avocado) pentru a se asigura o absorbtie maxima. Persoanele care consuma mari cantitati de alcool si sunt dependente de nicotina nu trebuie sa suplimenteze beta-caroten intrucat in acest caz excesul de beta-caroten creste riscul de boli cardiovasculare si cancer la aceste persoane”, explica nutritionistul.
In afara de scopul terapeutic si profilactic, suplimentele de beta-caroten, care contin si D-biotina, acid pantotenic si vitamina E, se iau si pentru protejarea pielii si, se pare, pentru bronzarea acesteia in siguranta. In aceste suplimente, beta-carotenul provine din alga verde Dunaliella salina. Datorita emisiilor de raze ultra-violete, radicalii liberi se formeaza in mod constant insa beta-carotenul blocheaza actiunea acestora si previne deci degenerarea tesutului dermal.
D-biotina, substanta care se gaseste in suplimente, alaturi de beta-caroten, este o vitamina responsabila de o serie de procese metabolice si este indispensabila in regenerarea celulelor pielii.
Acidul pantotenic are un rol esential in cadrul metabolismului celular si in special al proceselor care au loc la nivelul pielii (fortificare, reconstruire).
Vitamina E are rol de protector celular si blocheaza actiunea agresiva a radicalilor liberi asupra membranelor celulare. Combinatia de beta-caroten si vitamina E este foarte eficienta pentru organism pe perioada verii, mai explica ea.
“Asadar, beta-carotenul, alaturi de celelalte substante nutritive protectoare, apara de actiunea radicalilor liberi organismul si pielea expusa razelor solare.
Sursa: www.doctorulzilei.ro