New York Times, AOL, BBC şi alţii vor dezbate, la Bucureşti, subiectul ştirilor false

New York Times, AOL, BBC şi alţii vor dezbate, la Bucureşti, subiectul ştirilor false
New York Times, AOL, BBC şi alţii vor dezbate, la Bucureşti, subiectul ştirilor false

Playeri majori ai industriei de conţinut, precum The New York Times, AOL, BBC, L'Espresso, Le Figaro, la Repubblica, News Deeply dezbat la Bucuresti săptămâna viitoare subiecte importante precum ştirile false şi competiţia dură cu giganţii globali pentru atragerea de venituri

Ştirile false au intrat puternic în viaţa noastră în ultimii ani iar românii sunt printre cei mai avizi consumatori de stiri false( sursa), aşa că e timpul să purtăm o discuţie cât se poate de serioasă în jurul acestui subiect.

Este unul dintre motivele pentru care ediţia de anul acesta a iCEE.fest (Bucureşti, 15 & 16 iunie) va avea o abordare specială atunci când vine vorba despre zona de conţinut, o scenă fiind dedicată marilor jucători globali care produc conţinut de calitate.

Agenda, aici.

Şi pentru că termenul de" fake news" are o semnificaţie aparte în Statele Unite (alegerile prezidenţiale de anul trecut au stat sub semnul acestui pericol), la dezbaterea de la cea de-a 6-a ediţie a festivalului dedicat tehnologiei digitale şi Internetului vor participa speakeri şi companii implicate direct în lupta cu ştirile false.

Nume importante pe scena festivalului

În a doua zi de iCEE.fest, pe 16 iunie, în Focus Stage 3 va avea loc sesiunea: Jurnalismul şi Conţinutul de Calitate ca Model de Business în Era Ştirilor False.

Astfel, de la ora 10.00, pe scena din cadrul Grand Cinema & More vor urca pe rând:

 

Apoi, de la 12.45, Sophia Mcclennen va oferi o amplă analiză asupra situaţiei la zi în ceea ce priveşte lupta ” jurnalism de calitate vs fake news ”.

 

”În Statele Unite, spectatorii ştirilor de satiră au dovedit că sunt mai bine puşi la punct cu ultimele informaţii decât cei care urmăresc posturile de ştiri tradiţionale”

Sophia Mcclennen

Associate Director în cadrul Pennsylvania State University's School of International Affairs, Sophia a oferit un amplu interviu pentru icee.news, în care care a vorbit pe larg despre soluţiile prin care ştirile false pot să fie combătute cu succes.

Dezbatere: Ad-Blocking, Programmatic şi lumea Giganţilor Globali

Odată încheiat momentul dedicat ştirilor false, atenţia se va concentra asupra altor puncte importante care gravitează în jurul publisherilor.

De la 13.15, pe aceeaşi Focus Stage 3, Constantine Kamaras- membru al boardului IAB Europe- va fi gazda unei dezbateri de o maximă importanţă pentru toţi producătorii de conţinut.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al IAB Europa îi va avea alături pe:

 

 

*****

Unul dintre cele mai importante festivaluri de digital tech şi Internet din regiune, iCEE.fest a publicat Agenda pentru ediţia 2017.

Nu vor lipsi giganţii internetului, în frunte cu Facebook şi Googl, iar temelor deja consacrate, precum Realitatea Virtuală & Augmentată, AdTech, eCommerce, Startups sau e-Health li s-au alăturat anul acesta Smart Homes şi Fintech.

Ultimele bilete disponibile la iCEE.fest 2017 (Bucureşti, 15 şi 16 iunie) sunt puse în vânzare pe site-ul oficial, www.ICEEfest.com

Studenţii si elevii interesaţi beneficiază de 50% discount la toate categoriile de bilete iar 10% din valoarea încasărilor va fi donată proiectului Copăceni Tech House, menit să ajute copiii cu boli grave să se bucure de cele mai noi tehnologii.

Festivalul are loc în 15 si 16 iunie, la cinematograful din cadrul Băneasa Mall, în parteneriat cu Orange. Printre partenerii iCEE.fest 2017 se mai numără XAXIS, BCR, Volkswagen, EY si Carrefour.



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

“Nebunii” din publicitate, oameni creativi si agenţii digitale care generează idei cărora le dăm share zi de zi, vin la iCEE.fest

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Cu ce se ocupă cei doi copii ai Larisei Uță și ai lui Alin Oprea la Londra. Mai rar o asemenea educație: "Melissa nu mai poate să cânte..."

iCEE.fest anunţă agenda ediţiei din 2017

Astrologul Marian Golea: Cum se calculează corect zodia în astrologia chineză, în funcție de locul nașterii: „Au două zile de naștere”

"N-am mai dormit de când s-a întâmplat". Cătălin conducea tramvaiul care l-a ucis pe ofițerul SPP!


Cookies