Anca Serea, mărturisiri despre cei cinci copii: ” Nu mă văd fără ei, îmi dau supraputere”

Anca Serea, mărturisiri despre cei cinci copii: ” Nu mă văd fără ei, îmi dau supraputere”
Anca Serea, mărturisiri despre cei cinci copii: ” Nu mă văd fără ei, îmi dau supraputere”

Anca Serea este una dintre cele mai frumoase vedete de la noi şi se mândreşte cu cinci copii superbi, care îi aduc fericirea absolută.

În cadrul unui interviu, ea a vorbit despre cât de multă bucurie îi aduc cei cinci copii, scrie WOWBiz.ro.

”Fiecare zi cu ei o bucurie. Am învăţat ca, în general, în viaţă să mă bucur de lucrurile simple. Cele mai mari bucurii sunt ei, prin existenţa lor, zâmbetele lor, îmbrăţişările lor, cel mai frumos cuvânt, acest ”mama”, pe care de câte ori îi aud că-l rostesc este cea mai mare bucurie pentru mine.

David este adolescent şi este foarte, foarte inteligent şi foarte matur pentru vârsta lui. Sara, la fel, este un suflet foarte nobil, îi plac foarte mult animalele, vrea să schimbe lumea şi vrea să ajute oamenii în vârsta, dar este impresionată şi de copii. Noah este un puşti şi este pus pe şotii tot timpul, Ava este foarte inteligentă şi foarte dezvoltată pentru vârsta ei. Toată lumea zice că ar cel puţin 5, 6 ani, ştie foarte multe.
Moise este micuţul nostru de aur. Este mic, dar este mare, simte toate lucrurile, rezoneaza foarte bine cu tot ce se întâmplă în jurul lui, este foarte atent şi foarte implicat cu tot ce facem noi şi ce fac fraţii lui”
, a dezvăluit Anca pentru Ciao.

Mai mult de atât, ea a dezvăluit că fiecare dintre ei are mici responsabilităţi, semn că nu îi răsfaţă mult: ”Sigur, au atribuţii.

Fiecare în limitele normalului, nu le dau nimic de făcut exraordinar pentru că nu vreau să-i împovărez cu o sarcină care să-i depăşească. Sara, de exemplu, este o fetiţă foarte serioasă şi foarte implicată, şi mă ajută ori de câte ori o solicit. Ce-mi doresc eu pentru ei este, în primul rând să fie buni, să aibă credinţă în Dumnezeu, să fie oameni generoşi, să aibă respect. Doamne Ajută să ajungă nişte oameni buni şi frumoşi! ”, a mai spus vedeta.

 



Citește și:

Scăpaţi de febră cu 10 remedii naturale!

Cum se menţine Anca Serea în formă, după ce a născut CINCI COPII: "După o masă, mănânc...”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies