Remediile naturale pentru durerea de măsea sau de dinte ne salvează atunci când disconfortul apare atunci când nu avem acces la medic sau farmacii.
Pastă cu ghimbir şi ardei roşu iute
Ghimbirul şi capsaicina conţinută de ardeiul roşu iute reduc durerea. Pasta cu ghimbir şi ardei se pregăteşte amestecând cantităţi egale din cele două ingrediente. La acestea se adaugă apă, astfel încât să se formeze o pastă.
Se înmoaie o bilă de bumbac în pastă, până când absoarbe suficientă compoziţie. Apoi, se aşază bila pe măsea sau dinte, fără să se atingă gingiile sau limba.
Clătire cu soluţie din apă şi sare
Clătirile cu soluţie din apă şi sare, timp de 30 de secunde, curăţă impurităţile iritante, ajută la secreţia lichidului din inflamaţie, pe care, astfel, o reduce.
Soluţia se pregăteşte cu 200 ml de apă în care se dizolvă o linguriţă cu sare şi se pune la fiert.