Îmbrăcămintea absoarbe şi ea elementele emanaţiilor noastre mentale, iar cu timpul, sunt îmbibate pe deplin. Fiecare gând este un crâmpei, o parte integrantă a "EULUI" nostru, iar ultimul gând este inovaţia celei mai tinere părţi.
Acela care poartă haine vechi, transmite noului "EU" rămăşiţele tuturor indispoziţiilor, întristărilor, grijilor şi neplăcerilor, acumulate cândva de această îmbrăcăminte. Şi astfel, cu prisosul vechilor emanaţii, omul îşi împovăreaza noul său "EU". Păstrarea, în vechea îmbrăcăminte, a fostelor indispoziţii, de mult trecute, face ca acestea să fie neatrăgătoare la purtat. Dimpotrivă, hainele noi eliberează spiritul, transmiţindu-i o uşurare. Hainele noi reprezintă învelişul proaspăt şi viu al corpului nostru, încă neîmbâcsit de emanaţiile spirituale a mai multor zile.
Nu se recomandă nici chiar păstrarea îmbrăcămintei purtată în timpul fericit nouă, după cum, în general, nu trebuie să ne reîntoarcem la fericirea trăită odată. A purta, din economie, hainele vechi, înseamnă a ne îmbrăca cu vechile părţi componente ale vieţii trecute şi a consuma neproductiv forţele noastre. Chiar şi serpii nu mai intră în vechea lor piele, din "economie". Natura însăşi, nu recunoaşte vechiul său veştmânt şi nu se zgârceşte ca oamenii, păstrând aceleaşi pene, blănuri şi culori.