Natura e plină de suprize! E plină de produse ce ne-ar putea oferi o grămadă de beneficii dacă le-am folosi! Însă prea păcat că în ziua de astăzi sunt prea puţin mediatizate produsele naturiste, produsele care ar putea face miracole pentru organismul nostru.
În aceste rânduri ne propunem să prezentăm 6 uleiuri esenţiale, cu efecte miraculoase asupra sănătăţii noastre. Pentru că natura înseamnă sănătate!
Lavanda este cunoscută pentru mirosul irezistibil pe care îl are şi e foarte des folosită în produsele de îngrijire personală sau produsele de curăţenie. Însă acestea nu-s nici pe departe singurele beneficii pe care le are!
Se ştie că uleiul de lavandă relaxează muşchii şi reduce considerabil stresul. Dacă adaugi câteva picături de ulei de lavandă în cadă în timp ce faci baie, te vei simţi ca o zeiţă! Uleiul de lavandă face minuni şi în ceea ce priveşte afecţiuni ale pielii precum arsurile, rănile sau chiar şi acneea, iar dacă vrei să te relaxezi şi mai bine după o săptămână grea de muncă, atunci fă-ţi un masaj cu ulei de lavandă, dar ai grijă să nu adormi!
Dacă amesteci ulei de lavandă cu bicarbonat de sodiu, atunci poţi obţine o soluţie de curăţat eficientă, naturală, făcută de tine în casă!
Despre uleiul de salvie, se ştie că este principalul aliat în lupta cu stresul. Dacă amesteci puţin ulei de salvie cu ulei de portocale şi-ţi masezi tâmplele, poţi trece cu brio peste o perioadă agitată şi stresantă.
Uleiul de salvie este perfect atunci când vrei să-ţi tratezi o rană şi astfel să previi apariţia infecţiilor şi îţi îmbunătăţeşte circulaţia. Scade riscurile apariţiei de cancer ovarian sau uterin pentru că este bogat în estrogen din plante, iar dacă ai probleme cu digestia, flatulenţă, crampe şi stări din acestea ce te fac să te simţi jenată, atunci ar trebui să introduci în alimentaţia ta o linguriţă de ulei, peste care ai pus o picătura de ulei de salvie şi problema este ca şi rezolvată!
Dacă ai avut o zi plină de stres, agitaţie sau evenimente mai puţin plăcute, atunci meriţi câteva clipe de relaxare. După cum sugerează şi denumirea acestui ulei „zen”, te va ajuta să te destinzi şi să eliberezi tot stresul acumulat până atunci. Extractele aromatice ale acestui ulei îţi vor induce o stare de bine, de relaxare completă, de uitare de sine pentru câteva minute.
După numele uleiului ne dăm seama că are rolul de a întări sistemul imunitar, mai ales acum, în apropierea sezonului rece. Acest ulei este un amestec de uleiuri esenţiale de pin, portocale dulci, Mandravasarotra-Saro, lemn Ho-dafin chinezesc şi mentă.
Uleiul de eucalipt este popular ca fiind folosit de populaţia chineză pentru a trata răceala şi febra din sezonul rece.
Nu mai rămâne urmă de îndoială că uleiul Immuno Plus are o grămadă de beneficii pentru sănătatea ta!
Însăşti denumirea uleiului te poate duce cu gândul la „feminitate” dacă e să luăm în considerare pronumele „elle” din finalul cuvântului. Acest ulei este extrem de sănătos pentru piele şi organism, dar şi foarte rar şi din ce în ce mai greu de găsit. Ajută la prevenirea formării ridurilor, se pot face creme naturiste superbe cu acest tip de ulei. În combinaţie cu menta sau eucalpiptul poate face minuni pentru piele!
Este cunoscut pentru proprietăţile sale antivirale, microbicide şi imunostimulatoare, bine tolerat de piele, ce aduce beneficii în caz de infecţii respiratorii, afecţiuni virale cutanate, herpes, lipsă de energie, angoase, astenii. Toate acestea doar de la un singur produs!
Uleiul de Ravintsara trebuie să există în gospodăria ta, mai ales dacă ai un copil! Este un ulei esenţial blând la aplicare, dar forte prin actiune, bine tolerat de piele şi deci perfect pentru pielea iritată a bebeluşilor. Aduce beneficii aparatului respirator, sistemului nervos cât şi în diverse afecţiuni la copii şi adulţi.
Uleiurile esenţiale oferite de natură, fac minuni pentru corpul nostru atât la interior cât şi la exterior. Sunt o grămadă de afecţiuni ce pot fi tratate cu uleiuri naturale, în fond, natura ne oferă o grămadă de remedii, trebuie doar să le vedem şi să ne folosim de ele!