România, între DOUĂ FURTUNI din Atlantic şi Mediterană. Mase de aer foarte rece vor lovi Europa

România, între DOUĂ FURTUNI din Atlantic şi Mediterană. Mase de aer foarte rece vor lovi Europa
România, între DOUĂ FURTUNI din Atlantic şi Mediterană. Mase de aer foarte rece vor lovi Europa

Vremea din România se va afla, în următoarea lună şi jumătate, în zona de confluenţă a doi factori climatologici, respectiv furtunile din Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană.

 

Acestea aduc valori termice mai ridicate şi umezeală, şi o masă de aer foarte rece dinspre zona arctică, a declarat, luni, directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu, la un forum de specialitate.

 

“Ca să ne facem o idee la ce ne-am putea aştepta în perioada următoare, trebuie să ne uităm la câţiva parametri de la nivelul emisferei nordice. Trebuie să fac precizarea că, întotdeauna când facem o prognoză meteorologică cu anticipaţie din ce în ce mai mare, trebuie să ne uităm la o arie din ce în ce mai mare. Lipsa de gheaţă în zona polară ar putea încercui vortexul polar, acea zonă cu vânturi foarte puternice.

Încercuirea acestui grup de vânturi puternice care determină masa de aer foarte rece să rămână în zona arctică favorizează această pătrundere a maselor de aer foarte reci înspre Europa, bineînţeles şi către continentul nord-american. Acesta ar putea fi un semnal pentru posibile episoade cu temperaturi foarte scăzute în zona euro-asiatică. De asemenea, un alt parametru după care ne uităm în această perioadă este extinderea suprafeţei acoperită cu strat de zăpadă din zona euro-asiatică.
Se observă că, în ultimele luni, această extindere a fost minimă comparativ cu anii precedenţi. Nu este un semnal favorabil pentru ceea ce ar putea să se întâmple, pentru că acest parametru, împreună cu ceea ce am arătat mai devreme, generează o masă de aer foarte rece în partea de est şi sud-est a Europei, deci inclusiv şi asupra ţării noastre”, a explicat Georgescu.

 

Citeşte continuarea AICI. 



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Cele 5 stadii ale intimităţii în cuplu. Tu în ce fază eşti? De ce este important să ştii

Ultimul mesaj al lui Prigoană! ”Sper să nu...” Totul a fost făcut public

„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare

VIDEO De ce refuză Andra să joace în filme

Ne așteaptă un fenomen astronomic impresionant! Ce se întâmplă în luna noiembrie?

Ce se va întâmpla cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană. Motivul pentru care afaceristul nu-și dorea să fie înmormântat: „Nu sunt de acord cu circoteca”

"L-am blestemat!" Cine este Tina, tânăra care a sărbătorit moartea lui Prigoană


Cookies