Câştigător Exatlon sezon 2. Beatrice Olaru, marea câştigătoare Exatlon! Primele declaraţii

Câştigător Exatlon sezon 2. Beatrice Olaru, marea câştigătoare Exatlon! Primele declaraţii
Câştigător Exatlon sezon 2. Beatrice Olaru, marea câştigătoare Exatlon! Primele declaraţii

Beatrice Olaru a câştigat marele premiu de 100.000 euro în cel de-al doilea sezon Exatlon România.

 

Câştigător Exatlon sezon 2. Beatrice Olaru este marea câştigătoare a celui de-al doilea sezon Exatlon România. În primul sezon trofeul i-a revenit Faimosului Vladimir Drăghia, de data aceasta marele premiu a fost adjudecat de o Războinică: Beatrice Olaru.

 

În semifinală, Beatrice Olaru s-a confruntat cu Corina Petruţ. La începutul jocului, Betty spunea: "Când am pornit în experienţa Exatlon, nu ştiam la ce să mă aştept.

Dar acum, că sunt aici, sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce mi s-a întâmplat. Şi pentru momentele fericite, dar mai ales pentru momentele în care am căzut. Din momentele grele, din care am învăţat, m-am redescoperit, am făcut cunoştinţă cu mine în cel mai real mod aici. M-am cunoscut cum nu aş fi putut să mă descopăr în altă parte. M-a schimbat mult această experienţă. De fapt, schimbat nu e cuvântul potrivit, ci echilibrat.
Plec de aici un om cu mai multă încredere în mine şi mult mai echilibrat.

 

Sunt atât de multe sentimente amestecate şi trăiri, dar sunt sigură că simt fericire şi împlinire. Toţi patru ne dorim acel trofeu. Voi încerca să pun în practică tot ce am învăţat în aceste luni la Exatlon".

 

În finală, Beatrice l-a întâlnit pe colegul ei de echipă, Alin Andronic.

Alin Andronic a ajuns în ultimul act Exatlon după o confruntare cu Iulian Pîtea.

 

"Nu credeam vreodată că un om poate învăţa atât de multe lucruri într-un timp atât de scurt. Am învăţat multe despre mine, despre oamenii din jurul meu, am învăţat să apreciez lucruri cărora nu le dădeam importanţă. De multe ori dăm dimensiune mare unor situaţii, greşim.

Ne închidem în bulă şi credem că totul se sfârşeşte. Aşa am crezut când mergeam în cârje şi credeam că visul meu s-a încheiat. Dar încă sunt aici. Este o minune pentru mine. De-acum înainte mă voi bucura de orice traseu pe care îl mai am. Orice va fi, sunt împăcat. Sunt împăcat că am ajuns aici, că suntem 4 Războinici şi unul dintre noi va câştiga trofeul. Dacă ar fi după mine, aş încheia acum jocul, am fi toţi patru câştigători", spunea Alin Andronic la ceremonia de dinaintea semifinalei.

Beatrice a învins-o cu 5-0 pe Corina şi a izbucnit în plâns la finalul confruntării!

 

Beatrice: Nu îmi vine să cred!

Corina: Ba să îţi vină! Ai muncit şi meriţi.

Beatrice: Cred că nu realizez ce se întâmplă. Nu îmi vine să cred! Nu realizez!

 

Beatrice şi Alin şi-au luat adio de la coechipieri.

La scurt timp după calificarea în finală, cei doi Războinici au vorbit cu Cosmin Cernat.

Beatrice: Nu realizez nici acum. Ştiu că e mult mai mult decât îndrăzneam să visez. Simt că zbor. Sunt ,ândră de mine, sunt fericită. Nu pot să exprim în cuvinte. Nu ştiu să reacţionez, sunt fericită!

Alin: Încă nu pot să realizez ce s-a întâmplat. Nu puteam să dorm, aşteptam momentul să mi se spună că plec acasă.

Plângeam. Nu înţelegeam de ce mi se întâmplă asta. Nu am vrut să renunţ. Am simţit că nu a fost victoria mea. Iulian e un atlet extraordinar, aşa a vrut Dumnezeu, ca eu să merg mai departe. Nu ştiu dacă să mă bucur. Nu ştiu dacă eu chiar am ajuns în finală după tot ce mi s-a întâmplat.

 

În finală, Beatrice şi Alin i-au avut alături pe foştii colegi.

Beatrice Olaru şi Alin Andronic au avut oportunitatea de a alege traseele pe care concurează în ultimul act al competiţiei.

Primul joc, pe traseul ales de Alin, a fost câştigat de Beatrice, cu scorul de 3-0. În timpul celui de-al doilea joc, Alin a decis să abandoneze. "Game over! Hai să mergem la ceremonie şi să plecăm acasă! Nu are sens să-mi rup picioarele! Gata! Nu încercaţi să mă convingeţi. Am spus gata!", a spus Alin Andronic.

"Nu mai sunt multe de spus. Cred că am arătat de ce am venit, să lupt pe trasee. Betty e o femeie puternică, are un caracter deosebit. Îşi merită premiul! Are un caracter frumos. Vreau să o felicit pentru premiu. Sper să se bucure de el pentru că-l merită!", a declarat Alin la final.

 

"Prima mea ediţie a fost un coşmar. Am adus puncte târându-mă pe marginea bazinelor. Nu aveam cum să îndrăznesc să ajung în momentul ăsta. Dar am muncit. Am fost recunoscătoare pentru şansa primită, am muncit ca să o fructific. Nu am visat la trofeu! Noi, femeile, toate care am fost la Exatlon, am alergat pe aceleaşi trasee, am îndurat aceleaşi condiţii, nu e deloc uşor. Aş vrea să-i mulţumesc mamei! Am văzut-o în momente grele, dar niciodată slabă. Totul are o rezolvare, aşa m-a învăţat. Vreau să-i mulţumesc iubitului meu care mi-a spus că o să câştig, la cât de muncitoare sau ambiţioasă sunt. Eu am crezut că spune doar aşa, ca să mă încurajeze Mi-a dat putere. Mulţumesc! Am reuşit", a spus Beatrice Olaru, câştigătoarea Exatlon România, sezonul 2.

 

R.L.



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Horoscop DRAGOSTE săptămâna 17-23 decembrie 2018. Atmosferă fierbinte înainte de Crăciun

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies