În Lunea Rusaliilor, în ziua de după Duminca Pogorârii Sfântului Duh, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi.
Însă, în calendarele româneşti, această zi este trecută ca sărbătoare a Sfintei Treimi. Se pare că această denumire a fost dată sub influenţa catolică.
Există obiceiul ca de Rusalii să se aducă în biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborârii Sfântului Duh. Ele sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor. Credinţa populară spune că în noapte de Rusalii nu este bine să dormi sub cerul liber sau să te duci la fântână, deoarece poţi să cazi pradă farmecelor acestor făpturi, în caz că le surprinzi dansul (Hora Ielelor).
“Sărbătoarea de Rusalii era calculată prin însumarea la Duminica Paştelui a unui număr de 50 de zile(Muntenia, Oltenia, Transilvania şi Banat) sau 51 de zile(Moldova) şi dura 3 zile (Moldova, Transilvania), 7 zile(Muntenia şi Oltenia) şi 8 zile (Banat)”, spun specialiştii de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa. Numeroase obiceiuri şi ceremonii populau întreaga săptămână a Rusaliilor. De exemplu, în Muntenia, Moldova şi Oltenia se împodobeau porţile şi anexele gospodăreşti cu ramuri de tei, plop şi stejar şi se dansa Jocul Căluşarilor, scrie adevarul.ro.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro