Postul. Tot ce trebuie să faci atunci când posteşti. Ce făceai greşit până acum

Postul. Tot ce trebuie să faci atunci când posteşti. Ce făceai greşit până acum
Postul. Tot ce trebuie să faci atunci când posteşti. Ce făceai greşit până acum

Toţi credincioşii ştiu ce e Postul. Află tot ce trebuie să faci atunci când posteşti.

Postul. În primele două zile din post nu mâncăm nimic

Postul. Folosim expresia: intrăm în post. Postul are nevoie de o pregătire. In înţelepciunea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, în cazul Postului Sfintelor Paşti avem patru săptămâni pregătitoare înainte de lăsatul secului. Intrăm aşa, treptat, mai întâi lipsindu-ne de carne, pe urmă de celelalte alimente pe care le numim noi „de frupt”. După aceea, în primele două zile din post nu mâncăm nimic.

Aşa zice rânduiala: luni şi marţi, iar miercuri până la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, nu mâncăm. Ne lipsim şi de bucuria Liturghiei luni şi marţi în prima săptămână a postului; sunt zile aliturgice, în care nu săvârşim Liturghia.( vezi ce înseamnă când visezi că ai murit)

Postul. Care sunt dezlegările

După aceea, aţi văzut cum Biserica vine cu dezlegări.

In postul aspru al Sfintelor Patimi avem două dezlegări la peşte: la 25 martie şi la Florii. Sunt şi momente în care avem dezlegare la vin şi la untdelemn. In ultima săptămână, ajungem în Sâmbăta lui Lazăr să mâncăm icre. Ştiuţii Părinţi au dezlegat la icre; nu la peşte, doar la icre. A doua zi au dezlegat la peşte, de Florii. In Săptămâna Patimilor, luni, marţi miercuri nimic. Abia joi mâncăm, după Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, când avem dezlegare şi la vin şi untdelemn.
Apoi iar nu mâncăm, până în luminata zi a învierii. După Înviere, Biserica vine, cum ştiţi, cu o săptămână întreagă de mâncare de frupt, cum a venit şi înainte de post. Apoi, pe toată perioada până la Rusalii, miercurea şi vinerea Biserica dă dezlegare la peşte.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Postul. Care sunt cele mai răspândite greșeli alimentare

E clar că Postul are multe regului. Cele mai răspândite greșeli alimentare pe care le fac oamenii în perioada postului este faptul că aceștia consumă în special produse de patiserie și cartofi, alimente care nu conțin elementele esențiale de care are nevoie organismul. Sunt recomandate fructele și legumele, în stare crudă sub formă de salate sau preparate termic.

Legumele asigură organismul cu vitaminele necesare și sunt o sursă importantă de fibre. Nelipsite din meniul alimentar ar trebui să fie conopida, broccoli, varza chinezească, frunzele de rucola. Totodată, este necesar să fie consumate și legume rădăcinoase, cum este morcovul, pătrunjelul, țelina sfecla și altele. Produsele din soia, de asemenea, pot fi consumate, dar nu mai des de două ori pe săptămână. Un regim alimentar de post, ținut corect, are un efect pozitiv asupra organismului, deoarece contribuie la detoxifierea acestuia.
În anumite situații, regimul alimentar de post nu este recomandat persoanelor care au afecțiuni ale aparatului digestiv, cum ar fi gastritele, pancreatite sau alte afecțiuni cronice. Nu se recomandă regimul alimentar de post nici copiilor, femeilor însărcinate și celor care alăptează.

Citește și: Bianca Mândru, schimbare radicală de look. Cum arată fosta concurentă de la ”Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: "Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial- stirilekanald.ro



Citește și:

Scăpaţi de febră cu 10 remedii naturale!

Profeţia lui Arsenie Boca: ''România va fi înconjurată de flăcări… Îmi pare rău că sunteți cei de pe urmă''

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte


Cookies