Ioana Ginghina se află într-o formă de zile mari, iar după divorțul de Alexandru Papadopol, actrița este într-o continuă schimbare.
Ioana Ginghina se află într-o formă de zile mari, iar după divorțul de Alexandru Papadopol, actrița este într-o continuă schimbare.
De câțiva ani, vedeta a declarat că este din ce în ce mai greu să aibă silueta pe care o avea înainte să devină mamă, însă a găsit un aliat de nădejde în dietele pe care le ține.
Ioana urmează de câțiva ani dieta cu pepene, iar, dacă ar fi să ne uităm la ultimele sale fotografii, aceasta arată din ce în ce mai bine.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
„ Iar sunt la dieta cu pepene! Timp de zece zile încerc să mănânc doar pepene roşu, dar n-o să-mi iasă pentru că sâmbătă e ziua Ruxandrei şi o să mănânc… Mănânc pepene cât pot, nu mă abţin.
Citeste si: Idei cu stil, cu Elena, câştigătoarea de la "Bravo, ai stil!"! Cum alegem încălţămintea potrivită?
Ah, şi înainte de culcare am mai mâncat o felie. De regulă, ţin cura asta cu pepene roşu timp de 10 zile, dar acum n-o să pot. Pe 27 august plecăm în Grecia şi nu vreau să-mi dezamăgesc fanii de pe Instagram şi să fac niste poze frumoase!', a declarat Ioana Ginghină în emisiunea „Interviurile VIVA!'.
Ioana a mai ținut în trecut dieta Dukan, dar nu i-a priit
Vedeta ține această dietă în fiecare vară și se bucură din plin de beneficiile uimitoare ale acestui fruct care se găsește peste tot în această perioadă.
„ Eu nu am avut niciodată probleme cu tenul şi n-am nici o operaţie estetică, botox, nimic. Mă ajută şi genetica, dar cred foarte mult dieta pe interior, nu doar cremele şi întreţinerea corporală de la salon. Am văzut pe pielea mea ce înseamnă când mâncam carne. Am ţinut dieta Dukan şi mi se făcea galbenă zona ochilor.