Eșecul în dragoste în funcție de zodie! Nativii Rac sunt cei mai sensibili, iar Gemenii, nepăsători!

Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili
Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili

Sensibilitatea pe care anumiți nativi o manifestă în dragoste, îi determină să ia, de foarte multe ori, decizii pripite, motiv pentru care au parte de eșecuri lamentabile.

Nativii Berbec se implică emoțional destul de greu, pentru că au impresia că nu sunt destul de buni pentru a satisface nevoile altor persoane. Mai mult decât neîncrederea în ei și lipsa desăvârșită a stimei de sine, aceștia au și personalități dificile, greu de mulțumit. Cu toate astea, fiind nativi puternici, dacă vor reuși să vadă partea bună din orice situație și dacă vor apela la simțul umorului (foarte dezvoltat la nativii Berbec), aceștia pot ajunge la performanța unei relații durabile, care îi poate duce chiar la Starea Civilă.

Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili
Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili

În privința taurilor, sensibilitatea acestora este cea care le pune bețe în roate. Faptul că tind spre perfecțiunea unei relații de cuplu le creaază iluzii și așteptări false din partea partenerului de viață. De asemenea, sunt nativi a căror iubire duce către obsesie, iar faptul că pun atât de mult suflet duce la o suferință acută.

Citeste si: Horoscop Mariana Cojocaru 26 ianuarie- 1 februarie 2020. Săptămână explozivă, risc uriaș de accidente pentru trei zodii

Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili
Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili

Când vine vorba despre stabilirea unei conexiuni sentimentale, Gemenii sunt nativi relativ insensibili. Egocentrismul de care dau dovadă nu este benefic unei relații de cuplu, iar ideea de sacrificiu este aproape inexistentă în filosofia lor de viață.

Chiar dacă din cauza sensibilității vor avea parte de multe insuccese, Racii pot avea relații de foarte lungă durată (odată ce găsesc omul „perfect”)

Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili
Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili

La rândul lor, Racii sunt și ei foarte sensibili și își irosesc timpul într-o fugă frenetică după idealuri. Cu toate astea, aceștia preferă relațiile lungi și vor face tot posibilul să nu piardă o persoană odată ce au găsit-o. Vulnerabilitatea este o virtute pentru ei și sunt unii dintre nativii capabili să-și recunoască greșelile și mai ales să manifeste dorința de a le îndrepta.

Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili
Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili

La polul opus, Leii sunt foarte orgolioși și au tendința de a-și exprima sentimentele cu dificultate. Aceștia se feresc de suferință și se atașează foarte greu de persoane, motiv pentru care, de foarte multe ori, sfârșesc părăsiți.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

 

Dar (un foarte mare „dar”), cu timpul, leii preferă să discute problemele și este conștient că pentru o relție este imperios necesară părerea amândurora. Faptul că aceștia au o gândire critică bine dezvoltată îi ajută să găsească soluții pentru orice problemă și deși încearcă să impună această imagine a unui nativ dur, aceștia se vor topi în brațele persoanei potrivite.

Citeste si: Zodiile care suferă în luna februarie! Vor fi copleșite de probleme

Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili
Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili

Deși Fecioarele sunt firi deschise și comunicative, acestea au nevoie de un partener logic, care să înțeleagă că dacă acești nativi nu își manifestă sentimentele, nu înseamnă că nu există. Fecioarele nu au neapărat parte de dezamăgiri în dragoste, deoarece caută stabilitate și relații pe termen lung, cu care să ajungă eventual la altar.

Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili
Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili

În ciuda echilibrului caracteristic Balanțelor, acestea au tendința să nu dezvolte sentimente și nu au încredere în persoanele care manifestă sentimente față de ele.

Datorită acestei tendințe de ușoară nepăsare, nu au neapărat probleme în dragoste însă pot răni cu ușurință alți oameni.

Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili
Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili

Pentru Scorpioni, dragostea este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții. Șansele ca ei să fie dezamăgiți sunt foarte mari pentru că sentimentele primeză și sunt nativi foarte implicați și pasionali. Aceștia sunt capabili să facă orice și să îndure orice dacă simt că pot avea un viitor cu perechea lor.

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

Citeste si: Zodiile pentru care februarie va fi o lună „de foc”

Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili
Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili

Săgetătorii, fiind foarte siguri pe ei, se implică doar în relații cu potențial de „pentru totdeauna”, motiv pentru care aleg să se implice, dedice și deopotrivă deschidă, doar în fața persoanelor cu care simt o conexiune stabilă și reală. Cu toate astea, dacă vor avea parte de trădare și dezamăgiri, vor avea nevoie de o perioadă lungă de timp pentru a-și reveni.

Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili
Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili

După cum se știe deja, Capricornii sunt familiștii zodiacului și decisive în alegerea unei persoane sunt loialitatea și onestitatea. „Citesc” oamenii foarte bine și nu permit oricui să intre în viața lor. Sunt șanse ca suferința să le marcheze o bună parte din tinerețe, dar într-un final pot ajunge să aibă familia cu adevărat perfectă.

Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili
Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili

Visătorii Vărsători nu sunt neapărat caracterizați de relațiile serioase, de lungă durată, motiv pentru care ei sunt cei care vor provoca suferințe drastice altor nativi. După o anumită vârstă, când euforia și veselia unei tinereți efervescente dispar, aceștia își vor întemeia o familie și vor prețui valorile familiale mai mult ca orice.

Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili
Eșecul în dragoste în funcție de zodie. Racii sunt cei mai sensibili

Cumva asemănători Vărsătorilor, nativii Pești pot avea parte cu ușurință de suferință în dragoste pentru că sunt foarte visători, mai ales în sensul în care cred cu tărie că vor găsi o persoană perfectă, care să se plieze în totalitate pe dorințele și cerințele lor, fără să existe compromisuri din partea lor. Aceștia se deschid foarte greu din cauza temerilor, aceștia dezvoltă sentimente profunde față de persoana iubită.



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Zodiile pentru care februarie va fi o lună „de foc”

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Medana, mesaj tăios pentru Larisa Uță și cei doi copii ai lui Alin Oprea: "Nu mai are copii care să îl susțină? și ce? O fac eu, cu copiii mei"

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat


Cookies