Coronavirus. Ce trebuie să ai în casă pe perioada carantinei?

Coronavirus. Ce trebuie să ai în casă pe perioada carantinei?
Coronavirus. Ce trebuie să ai în casă pe perioada carantinei?

Covid-19. În contextul apariției în Romania a Coronavirusului, COVID-19, cea mai bună metodă de prevenție este autoizolarea la domiciliu. Iată o listă cu cele necesare traiului, pe timp de carantină.

Covid-19. Trăim o perioadă destul de agitată și totodată plină de incertitudine. Avem mii de gânduri fugitive, nu știm ce urmează, care este următorul pas, ce e bine și ce e rău, parcă toți oamenii suntem unii împotriva celorlalți, cand ar trebui să funcționăm pe baza ajutorului și respectului reciproc. Toată lumea e speriată și e normal, e bine pentru că frica înseamnă conștientizare.

Citeste si: Coronavirus. Ce medicamente trebuie să ai în casă în timpul pandemiei cu COVID-19

Cu toate acestea, sentimentele negative trebuiesc depășite, pentru că este nevoie de unitate, echilibru și înțelegere. E mai important decât orice, să ne ajutăm reciproc, să luăm legătura cu vârstnicii noștri care se expun unui pericol iminent la o simplă vizită la supermarket, să le oferim confortul și grija necesare și să preluăm noi atribuțiile lor, fie că sunt din familie, simple cunoștințe sau poate chiar vecini.

Coronavirus. Ce trebuie să ai în casă pe perioada carantinei?
Coronavirus. Ce trebuie să ai în casă pe perioada carantinei?

Am observat cum în marile colosuri comerciale, oamenii se sabotează unii pe ceilalți, cumpărând cantități inexplicabil de mari de elemente de bază precum hârtia igienică, alcoolul sanitar, soluțiile de dezinfectat, drojdie, făină etc. Cel puțin la capitolul soluții, aș vrea să le adresez celor care au cumpărat magazine întregi, o singură întrebare: știți că pentru a evita răspândirea, e nevoie ca fiecare să își poată realiza igiena, nu? Adică, e necesar ca toți oamenii să cumpere o cantitate decentă de produse pe bază de alcool :) 

Citeste si: Cât poate trăi coronavirusul în corpul uman? Ce arată studiile recente ale specialiștilor

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Coronavirus. Ce cumpărături facem, pentru a fi suficient pe timp de carantină?

Totuși, în toată această isterie, mi se pare absolut firesc să nu mai gândim limpede, motiv pentru care am încercat, atât cât am putut, să realizez o listă cu cele necesare unui trai decent, pentru o perioadă de carantină de 14 zile:

La capitolul alimente, e important să avem o cantitate mare de apă- eu am calculat 4 litri de apă/zi x 14 zile, așa că am luat 12 bidoane de 5 l. Produsele uscate sunt o variantă excepțională, pentru că nu sunt perisabile, au o durată de viață foarte bună și pot fi combinate cu o varietate de alte alimente. Astfel, eu am cumpărat: orez, năut, linte, fasole, grâu, fulgi de ovăz, mălai și făină.

Totuși, simt că e necesar să menționez că nu am cumpărat cantități inutile, ci câte două pungi/kg din fiecare.

La capitolul legume am cumpărat câteva pungi de legume congelate, pentru a le mânca simple sau ca garnitură pentru carne și am cumpărat și pus la congelator legumele necesare pentru ciorbe și supe: morcovi, ardei gras, țelină, păstârnac, roșii etc. Am mai luat cartofi și ceapă (5 kg de cartofi, nu 20) precum și porumb la conservă, spanac, salată verde și câte o legătură de mărar, pătrunjel și leuștean.

Coronavirus. Ce trebuie să ai în casă pe perioada carantinei?
Coronavirus. Ce trebuie să ai în casă pe perioada carantinei?

Carne am cumpărat câte puțin din toate pentru că, stând în casă, o să mă tot uit la emisiuni culinare și nu se știe niciodată ce idei îmi vin. Acum am în congelator piept de pui, carne tocată, mușchi de vită și niște pește. Pentru că-mi plac prăjiturile, am luat și niște esențe, zahăr tos, pudră și vanilinat, amidon, amoniu, praf de copt și, din păcate NU am găsit drojdie în 5 hypermarket-uri mari.

Citește și: Bianca Mândru, schimbare radicală de look. Cum arată fosta concurentă de la ”Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: "Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial- stirilekanald.ro

Coronavirus În ceea ce privește produsele non-alimentare, nu am văzut oameni să se îmbulzească așa de tare ca la alimente. Totuși, eu am luat preventiv: șervețele umede dezinfectante, săpun cu efect antibacterian, dezinfectant, soluții igienizante și produse de îngrijire personală cum ar fi șampon, balsam, gel de duș, deodorant și alte asemenea. Da, am cumpărat și hârtie igienică, DAR am cumpărat o cantitate normală. Nu e deloc sănătoasă această isterie formată în jurul hârtiei igienice, făinii și drojdiei pentru că în timp ce unii oameni au dulapurile pline (și vor folosi timp de câteva luni din ce au cumpărat acum), alții nu au deloc!

Ah, aproape uitasem să vă spun! Dacă nu găsiți ce aveți nevoie la supermaketuri și hypermarketuri, încercați la magazinele mici, de cartier. Nu numai că ajutați familiile respective, dar ei încă mai au stocuri de produse precum spirt, drojdie, mălai etc. #BuyLocal

Sper să vă ajute această listă și poate că singurul sfat pe care pot să vi-l dau, este să fim mai umani și mai uniți! E important ca în momente de criză să ne gândim și la alții, pentru că doar așa putem trece peste astfel de evenimente- ca un popor, nu ca simpli indivizi. Și nu uitați, ca totul să treacă mai repede, #eustauacasă!

Citeste si: Mesajul domnului Ugur Yesil, CEO Kanal D Romania: "Înfruntam cea mai grea criza a vietilor noastre"

 



Citește și:

Rețete dietetice cu ciuperci

Mesajul domnului Ugur Yesil, CEO Kanal D Romania: "Înfruntam cea mai grea criza a vietilor noastre"

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte


Cookies