Mădălina Manole a fost o artistă extrem de îndrăgită, dar depresia de care suferea a împins-o să se sinucidă chiar înainte de ziua ei.
La aproape 10 ani de la moartea artistei, oamenii încă își aduc aminte cu drag de Mădălina Manole sau „Fata cu părul de foc”, așa cum îi mai spuneau fanii.
Deși prin muzica sa a reușit să transmită ideea de iubire, respect și dedicare, solista suferea de o depresie care a împins-o către un gest necugetat și, cu doar o zi înaine de a-și serba ziua de
Ce a făcut Mădălina Manole înainte să se sinucidă
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Mădălina Manole se simțea neputincioasă și avea stări depresive, dar, cu toate acestea, în ziua premergătoare decesului său, solista nu dădea de bănuit că ar recurge la un asemenea gest.
„Fata cu părul de foc” stătuse până târziu la studio, în zona Calea Victoriei pentru a repeta, având în vedere că în doar câteva zile, urma să susțină un concert în Brăila. Apoi, a fost la cumpărături în zona Băneasa, alături de soțul său și au ajuns acasă noaptea, când au decis să ciocnească un pahar de șampanie, în cinstea Mădălinei Manole, care urma să își sărbătorească ziua de naștere.
Soțul acesteia a adormit în jur de 01:00 AM,iar la 02:31 Mădălina Manole își scrisese mesajul de adio, pe telefon.
La ora 05:30 AM, Petru, soțul Mădălinei Manole s-a dus să o caute, pentru că nu venise în dormitor până la ora aceea, însă a găsit-o pe jos, fără suflare. Un sfert de oră mai târziu, la ora 05:45, medicii și oamenii legii au împânzit casa în care locuia cuplul, dar nu au reușit să o salveze pe Mădălina, care și-a dat ultima
Citeste si: Imagini UNICE cu Mădălina Manole la plajă! Vezi aici cum arăta regretata cântăreață în costum de baie FOTO