Scriitorul suedez Per Olov Enquist a murit la vârsta de 85 de ani

Scriitorul suedez Per Olov Enquist, care a semnat peste douăzeci de romane şi piese de teatru şi a fost recompensat cu numeroase premii literare, a murit sâmbătă, la vârsta de 85 de ani, informează BBC.

Cu o carieră de peste 50 de ani, Per Olov Enquist a fost unul dintre cei mai valoroşi scriitori suedezi din a doua jumătate a secolului XX.

A fost, de asemenea, autor de piese de teatru, scenarii de film şi volume de critică literară. Romanele i-au fost traduse în peste 25 de limbi, potrivit humanitas.ro.

Per Olov Enquist s-a născut în 1934, în Vasterbotten, nordul Suediei.

A debutat în 1961 cu romanul „Kristallogat” („Ochiul de cristal”) şi s-a remarcat în 1964 cu „Magnetisorens femte vinter” („A cincea iarnă a magnetizorului”), inspirat de F. A. Mesmer, fondator al teoriei magnetismului animal.

Citeste si: Ella de la Puterea dragostei, în doliu: „Zbor lin”

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

În copilărie, Enquist a fost influenţat de austeritatea religioasă a mişcării evanghelice, dominantă la vremea aceea în nordul ţării. Adolescent credincios, Enquist s-a îndepărtat mai târziu de credinţă, a ales extrema stângă, dar a rămas marcat de valorile sociale şi morale ale mediului în care a crescut.

S-a specializat în ficţiunea de tip documentar, pornind de la fapte ancorate în realitatea istorică, luându-şi apoi libertatea de a broda coerent pe marginea lor.

Pe plan internaţional, succesul şi l-a dobândit cu romanul „Legionarerna” („Legionarii”) din 1968 (premiat în 1969 cu prestigiosul Nordic Council Literary Prize), despre deportarea din Suedia a soldaţilor baltici dezertori din armata Germaniei hitleriste.

Printre cele mai cunoscute romane care au urmat se numără „Musikanternas uttag” („Exodul muzicanţilor”) din 1978, care tratează problemele sociale din nordul Suediei la începutul secolului XX, „Livlakarens besok” („Vizita medicului de curte”) din 1999 (pentru care a primit August Prize 1999, Prix du Meilleur Livre Etranger 2001, Deutsche Bucherpreis şi Premio Mondello în 2002, precum şi Independent Foreign Fiction Prize

în 2003) – o tragedie petrecută în secolul XVIII la curtea regală a Danemarcei, şi „Lewis resa” („Călătoria lui Lewi”) din 2001, inspirat de mişcarea penticostală din Suedia secolului trecut. „Boken om Blanche och Marie” („Cartea despre Blanche şi Marie) a apărut în 2005.

Citeste si: Doliu național! Prințul Mihai Dimitrie Sturdza a murit la Paris

În 2008, a primit al doilea premiu August pentru autobiografia „A Different Life”.

Filmul „Pelle the Conqueror” (1987), pentru care a ajutat la scrierea scenariului, a câştigat premiul Oscar pentru lungmetraj în limbă străină. Enquist a scris scenarii pentru mai mult de 15 filme de televiziune şi seriale.



Citește și:

Scăpaţi de febră cu 10 remedii naturale!

Cum trebuie ceapa depozitată corect și care este secretul pentru inelele perfecte de ceapă

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies