Lygia Alexandrescu, specialista kfetele.ro în probleme de diete, nutriție și slăbit, a explicat, în exclusivitate, ce trebuie făcut pentru ca un regim de slăbire și întreținere să fie cu adevărat eficient.
Lygia Alexandrescu, specialistul kfetele.ro în probleme de nutriție ne-a explicat că, de fapt, nu există o metodă care poate fi aplicată oricui, ci că fiecare dietă ținută trebuie personalizată.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
”Dieta Personalizată este dieta pentru fiecare om în parte. Sigur că vorbim să pornim de la o bază, pentru fiecare, există cel punct comun care se numește piramida alimentară.
Evident, orice dietă trebuie făcută la sfatul medicului. ”Primul criteriu de personalizare este setul de analize medicale. Niciodată nu trebuie să te apuci de capul tău de o dietă.(...) Cu aceste analize, practic, orientăm dieta. Există persoane care nu au niciun fel de probleme și atunci mergem direct pe nevoile calorice. Dacă e o persoană care stă în birou, consumă cam 1800 de kcal /zi, iar una foarte activă, care are seviciul de așa natură, cu ture de noapte, cu mers mult, cu efort fizic, calculăm în plus, în funcție de metabolismul bazal.(...) Normal, calculele se fac și în funcție de greutate, de înălțime, de sex, etc.”, ne-a mai spus Lygia Alexandrescu, specialistul kfetele.ro în probleme de nutriție.
Specialista kfetele.ro, Lygia Alexandrescu a dezvăluit care e alimentația viitorului
”Alimentația viitorului este dieta ecologică. Soluția stă în aliment. Un aliment integral, un aliment de sezon. Alimentele trebuie mâncate atunci când apar în mod natural. Adică, cireșele primăvara, merele toamna, nu cireșe în decembrie... Din cauză că nu mâncăm așa cum ar fi natural sunt și problemele cu care ne confruntăm acum, cele pe care le vedem cu toții, cu obezitate uriașă în rândul copiilor”, a explicat Lygia Alexandrescu, unul dintre cei mai cunoscuți nutriționiști din România.