Top 10 idei de activități distractive în familie

idei de activitati in familie, idei de activitati, activitati in familie, activitati distractive in familie
idei de activitati in familie, idei de activitati, activitati in familie, activitati distractive in familie

Timpul petrecut în familie este extrem de prețios. Sunt momentele în care se formează amintiri și se crează o legătură emoțională puternică între părinți și copii. Uneori, poate fi dificil de găsit noi și noi modalități de distracție în familie, așa că ți-am pregătit o listă cu idei de activități distractive pe care le poți face cu ai tăi.

Mergeți la un picnic

O ieșire în natură, la pădure sau chiar și într-un parc, va fi prilej de bucurie și relaxare pentru toată familia.

Împachetați o pătură, cărți, jucării și...neapărat, coșul cu mâncare. Poți să-i implici și pe cei mici la pregătirea sandvișurilor pentru picnic, va fi cu atât mai distractiv.

Mergeți la plajă

O zi la mare, în familie, este de neuitat. La plajă, sunt nenumărate activități distractive pe care le puteți face împreună: vă puteți bălăci, înota sau face castele din nisip. În plus, o înghețată savurată pe malul mării nu se compară cu nimic, în inima unui copil.

Turiști în propriul oraș

Cine spune că trebuie să plecați în vacanță pentru a petrece o zi frumoasă împreună? Puteți vizita propriul oraș ca și cum ați fi turiști. Participați la un tur ghidat pentru a descoperi arhitectura și istoria locală, căutați cele mai atractive obiective turistice și vizitați-le, faceți poze și bucurați-vă de lucrurile pe care nu le observați, în mod normal. Dacă vreți ca experiența să fie completă, vă puteți caza o noapte la unul dintre hotelurile din oraș.

Faceți o tură de parc

Activitatea fizică este o sursă de fericire, iar când participă toată familia, distracția este garantată. Când ați ieșit ultima dată cu toții la alergat? Luați-vă echipamentele sportive și faceți o tură de parc. Chiar dacă cei mici nu aleargă, posibilitățile sunt nenumărate. Vă pot acompania pe trotinetă sau bicicletă, iar, dacă sunt foarte mici, puteți folosi mașinuțele cu pedale pentru coordonare. În felul acesta, toată familia face sport și are numai de câștigat.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Un joc de masă, perfect pentru toți

Jocuri ca Monopoly, Catan sau Activity sunt tot atâtea posibilități de a petrece o seară distractivă în  familie. Dacă vă simțiți în formă, puteți încerca să jucați chiar și Twister, care pune mobilitatea întregii familii la încercare.

Lăsați copiii să pregătească cina

Este o activitate care se pretează familiilor cu copii mai mari. Aceștia vor fi bucuroși să se implice în bucătărie, să taie sau să pregătească anumite ingrediente. Dacă sunt suficient de mari pentru a se descurca singuri, propune-le o rețetă simplă pe care să o pregătească ei, eventual, sub supravegherea unuia dintre părinți. Va fi o satisfacție imensă pentru ei ca, la final, întreaga familie să mănânce preparatele lor.

Jucați mima

Unul dintre jocurile distractive de familie este cel în care membrii unei echipe încearcă să ghicească un cuvânt mimat de coechipierul lor. Apar astfel tot felul de situații amuzante pentru toți jucătorii.

Urmăriți, împreună, un eveniment sportiv

Poate fi un meci de fotbal, de baschet sau un maraton. O zi petrecută astfel va fi cu siguranță de neuitat, datorită pregătirilor și entuziasmului din timpul jocului.

Decideți împreună ce echipă susțineți și bucurați-vă de fiecare gol sau victorie. În plus, este benefic pentru copii să vadă atmosfera frumoasă din timpul evenimentelor sportive, să simtă emoțiile unei competiții și mândria de la festivitatea de premiere. Poate fi, chiar, un bun prilej pentru a-i împrieteni cu sportul.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Mergeți cu cortul 

O drumeție la munte sau la mare și o noapte, sau mai multe, petrecute la cort pot deveni amintiri de neuitat pentru întreaga familie. Indiferent de locul ales pentru campare, un camping amenajat sau o poieniță la munte, este important ca toată familia să contribuie la asamblarea cortului și a tabărei. Puteți împărți rolurile: cineva se ocupă de adunatul lemnelor sau focul de tabără, altcineva face de mâncare etc.

 O seară de film

Alegeți un film potrivit pentru gusturile întregii familii, amenajați camera ca un cinematograf (lumini stinse, locuri cât mai comode) și „înarmați-vă“ cu niște popcorn. Seara de film în familie poate începe!

Activitățile în familie pot fi foarte distractive, iar timpul petrecut astfel îi va apropia pe membrii familiei și le va crea amintiri plăcute, pentru întreaga viață.



Citește și:

Scăpaţi de febră cu 10 remedii naturale!

Cum trebuie ceapa depozitată corect și care este secretul pentru inelele perfecte de ceapă

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies