Angela Rusu, una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică populară, a reușit, în mai puțin de doi ani, să scape de 26 de kilograme cu o dietă personalizată.
"Am slăbit natural, cu o dietă personalizată", explică Angela Rusu, negând categoric că și-ar fi tăiat stomacul, o operație populară printre cei care au probleme de greutate.
Citeste si: Angela Rusu, dezvăluiri incredibile! Despre ce subiect tabu nu se poate vorbi în familia ei! Exclusiv
Citeste si: Angela Rusu a pierdut trei sarcini! Mărturisiri sfâşietoare făcute: ”Ne dorim foarte mult...”
În decurs de doi ani, cântăreața Angela Rusu a ajuns să topească nici mai mult, nici mai puțin de 26 de kilograme. Artista cântărește acum 67 de kilograme și are silueta din tinerețe. A ținut o dietă stabilită de un medic nutriționist, realizată după câteva investigații medicale, iar rezultatul i-a uimit chiar și pe apropiații superbei brunete, care inițial nu au crezut că a slăbit natural,
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
"Părerea mea este că oamenii fără voință și ambiție ajung să recurgă la o astfel de intervenție. Eu am fost super motivată, am știut ce îmi doresc, în plus, îmi este teamă de operații. Da, mi s-a spus că mi-aș fi tăiat stomacul, însă, în afară de o cezariană și o operație de apendicită, eu nu am alte intervenții. Repet, nu mi-am tăiat stomacul! În urmă cu doi ani cântaream 93 de kilograme. Nu mă mai simțeam deloc bine cu mine, nu mă mai încăpea nimic, purtam haine XL, și am decis prin iulie 2018 că a venit momentul să iau o decizie”, explică, pentru kfetele.ro, Angela Rusu.
Așa că, ambiționată, cântăreața de muzică populară Angela Rusu, s-a apucat de slăbit, de dietă. ”M-am prezentat la doamna doctor Oana Munteanu din Oradea, unde mi-a făcut un plan alimentar personalizat, în urma unor analize și a unui control amănunțit”, povestește Angela Rusu.
Iar dieta pe care a respectat-o cu sfințenie nu este una dificilă, ba chiar dimpotrivă, susține cântăreața de muzică populară Angela Rusu.
Acum, Angela Rusu poartă la haine măsura S-M și a fost nevoita să își reînnoiască garderoba. Evident, pe lângă faptul că acum dieta este acum un stil de viață pentru ea, pentru a-și păstra fermitatea pielii, a apelat la tratamentele corporale și la masaje pe care le face săptămânal.
Angela Rusu, viață bântuită de drame
Aparent fericită, atât în viața profesională, cât și în viața personală, Angela Rusu a avut ghinion în afaceri, dar şi pe plan personal. Acum artista se află la al patrulea mariaj, are două fete din două căsătorii ulterioare, iar cea de a doua căsnicie a lăsat urme adânci în sufletul artistei îndurând bătăi cumplite timp de doi ani. În 2012 a fost prădată de hoţi, iar în în 2011 vila sa era să fie mistuită de flăcări, din cauza supraîncălzirii unui horn. “Am pierdut trei sarcini! S-a întâmplat a două săptămâni, la patru săptămâni şi ultima la opt săptămâni. Ne dorim foarte mult şi muncim. Dacă o vrea Dumnezeu să fie, probabil că nu a fost să fie, nu ştiu… Nu am nicio problemă! Sunt perfect sănătoasă. Nici Marius nu are nicio problemă de sănătate”, a declarat, acum ceva vreme, Angela Rusu.
După o muncă asiduă de aproximativ 20 de ani, banii agonisiți i-a investit într-o afacere care spera să îi asigure un trai decent ei şi familiei sale. Artista împreună cu soţul ei, Marius Moldovan, au cumpărat o fabrică veche, iar pe ruinele ei au ridicat un superb salon de evenimente, care are o capacitate de aproape 500 de locuri. 650.000 de euro au investit în acest local situat în oraşul natal al artistei şi a fost inaugurat cu mare ştaif în luna mai a anului trecut.
Doar că business-ul Angelei Rusu, evaluat la 650.000 de euro, a fost mistuit de flăcări. Sala de evenimente care funcţiona într-o veche fabrică situată în Gherla şi care avea o capacitate de 400 de locuri a ars până la temelii, în ciuda faptului că cinci echipaje autospeciale şi patru echipaje ale Serviciului de Voluntari Situaţii de Urgenţă (SVSU) Gherla s-au chinuit să stingă focul, Angela Rusu fiind, apoi și amendată.