Lidia Buble şi Cornel Ilie au vorbit, la Teo Show, pentru prima oară, despre chimia vizibilă dintre ei.
În cel mai nou single "Vino, du-te", Lidia Buble și Cornel Ilie de la Vunk au fost filmaţi în ipostaze extrem de tandre. Invitați la emisiunea "Teo Show", cei doi au recunoscut adevărul.
Ce relație există între Lidia Buble și Cornel Ilie de la Vunk
Frumoasa cântăreață Lidia Buble și Cornel Ilie de la Vunk au colaborat împreună pentru piesa "Vino, du-te". Videoclipul melodiei însă, a stârnit reacții controversate printre fanii celor doi artiști.
Lidia Buble a declarat pentru "Teo Show că s-a simțit extrem de confortabil în casa lui Cornel Ilie de la Vunk, acolo unde au și filmat videoclipul piesei "Vino, du-te".
„ Eu m-am dus la el acasă. Mi-a pregătit frumos o cameră, unde eu și echipa mea ne-am desfășurat în toată splendoarea ”, a povestit artista.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Aceasta a mai declarat că tot ce s-a întâmplat pe scenă a fost datorită chimiei dintre ei. Lidia Buble motivează răspunsul: „ Niște artiști compleți trebuie să fie neapărat și niște actori foarte buni. Noi am jucat foarte bine. Am avut o chimie foarte faină pe set, asta și pentru că suntem amândoi gemeni ” .
Cât despre declarațiile lui Cornel Ilie, acestea au fost unele foarte sincere și deschise.
Artistul nu s-a sfiit deloc să povestească ce a simțit când a primit mesaje venite de la prieteni, dar și de la fani, după vizualizarea videoclipului.„ Ne-au fost depășite așteptările cu impactul clipului. Înseamnă că am făcut o treabă extraordinară dacă toată lumea ne întreabă. Am ajuns și eu să primesc mesaje de la băieți, care mă întreabă despre Lidia, dacă suntem împreună ”, a relatat Cornel Ilie.
Cei doi artiști se bucură pentru reușita lor și speră ca melodia să-i încânte pe fanii din întreaga țară o bună perioadă de acum încolo.
Lidia Buble și Cornel Ilie sunt doi dintre cei mai iubiţi solişti de la noi din țară, piesele lor fiind extrem de populare şi emoţionante.