Cele trei artiste de top vor participa în noul sezon “Survivor România”, care va începe în curând, la Kanal D!
Încă trei nume celebre au acceptat provocarea uriașă de a participa în cel de-al doilea sezon al “reality-ului “Survivor România”! Sunt celebre, frumoase, sensibile și curajoase! Alexandra Stan, Amna și Roxana Nemeș vor face parte din echipa Faimosilor și sunt extrem de motivate să-și demonstreze forța psihică și fizică în cel mai spectaculos show din 2021.
Aflate, de-a lungul anilor, în lumina reflectoarelor, atât pe marile scene, în fața a sute de mii de spectatori, cât și în postura de invitate în show-uri TV, cele trei celebrități vor face parte din echipa Faimosilor, alături de numele deja anunțate
Solistă și compozitoare, Alexandra Stan a lansat de-a lungul carierei o serie de melodii care au devenit rapid hituri, atât în țară, cât și la nivel internațional. Printre acestea, enumerăm succesul răsunător pe care l-a avut hit-ul “Mister Saxobeat”, cu care a scris istorie, atât în topurile radiourilor, cât și pe platformele de streaming online.
Cele patru albume lansate de-a lungul carierei sale (“Saxobeats”, “Unlocked”, “Alesta, Mami”), zeci de single-uri de top și colaborări cu artiști consacrați precum Daddy Yankee, Havana, Mohombi sau Manuel Riva, toate acestea fac parte din activitatea unei artiste de top. A venit timpul pentru o nouă provocare uriașă, “Survivor România”!
„Sunt foarte fericită și entuziasmată pentru acest nou capitol din viața mea. Nu am crezut niciodată că voi avea curaj să fac asta. Dar am zis că după anul 2020, nimic nu mă mai sperie. Motivul principal pentru care particip la <Survivor România> este pentru că vreau să mă cunosc cu adevărat, fără măști, fără social media, fără echipe de management și fără familie, prietenii și fanii care mă susțin non stop. Sper că ei să continue să mă susțină în continuare de acasă.
Vreau să-mi cunosc adevăratele limite! Sper să fac față atât condițiilor, temperaturii și lipsei de mâncare, competițiilor sportive pe trasee și nu în ultimul rând tensiunilor dintre concurenți. Sper să rămân cât mai mult în concurs și să mă înțeleg cu toată lumea! Amu’ncepe!!!”, declară Alexandra Stan.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Se poate spune despre Roxana Nemeș că este un artist complet; aceasta cântă de la o vârstă fragedă, părinții ei fiind cei care i-au descoperit talentul, în momentul în care aceasta a cântat, la vârsta de patru ani, în fața a peste 2000 de spectatori. Au urmat opt ani de balet, periodă în care a câștigat numeroase concursuri de muzică și dans. Recent, telespectatorii au putut-o revedea pe Roxana Nemeș în postura de concurentă la “Bravo, ai stil! Celebrities”, emisiune în cadrul căreia și-a etalat abilități stilistice și și-a argumentat alegerile vestimentare făcând față cu
Succesul pe plan artistic l-a cunoscut în anul 2010, cu primul single “Give a little more”, care a fost semnat cu cea mai mare casă de producție din Franța. După această perioada, artista a strâns în palmares, numeroase premii în cadrul “Romanian Top Hits”, dintre care amintim “Best New Act” și “Best Girl Act”.
Alexandra Stan, Amna și Roxana Nemeș, la Survivor România:" Sunt foarte curioasă, încântată și emoționată, de abia aștept să ajungem acolo și să trăim această experiență unică în viață"
A răspuns provocării “Survivor România” pentru că are o fire de luptătoare și își dorește să dovedească tuturor că este o învingătoare.
“Motivul pentru care particip la <Survivor România> este acela de a-mi depăși limitele. Consider că este o competiție din care voi învață multe, atât ca om, cât și ca artist. Este o provocare, sunt și foarte curioasă până unde pot să ajung. Mă știu că fiind un om care da ce are mai bun, sunt ambițioasă. Cred că mă voi adapta destul de ușor condițiilor de acolo, dar vom vedea la față locului… Sunt foarte curioasă, încântată și emoționată, de abia aștept să ajungem acolo și să trăim această experiență unică în viață. Cred că te întărește, te maturizează, te ajută să îți dai seama ce contează cu adevăra în viață. Înveți să te bucuri de fiecare clipă, să depășești mai ușor obstacolele. Toate aceste lucruri le vom învață odată cu această provocare. Vreau să îmi demostrez mie cât de puternică sunt!”, a spus Roxana Nemeș despre experiență care o va aștepta în Republica Dominicană.
Amna (Andreea Cristina Frunzareanu) este una dintre îndrăgitele artiste ale industriei muzicale pop din România, se bucură constant de aprecierea fanilor lansând hit după hit, ce însumează milioane de accesări în mediul online. Impulsionată de pasiunea pentru muzică, cu o personalitate puternică și o energie debordantă, s-a dedicat studiului muzicii încă de la o vârstă foarte fragedă.
Determinată și cu o deschidere impresionantă către nou, Amna a debutat în industria muzicală și a cucerit topurile în anul 2012 cu melodia “Tell me why”, un featuring realizat cu Tom Boxer. Single-ul s-a bucurat de un uriaș succes, pozitonandu-se zile la rând pe primele locuri în topurile radiourilor din țară, cât și din străinătate, în țări precum Spania, Argentina, Tunisia, Armenia sau Polonia.
Criera sa a luat un avant fulminant, odată cu cel de-al doilea single lansat, “She bangs”, care a devenit rapid unul dintre hiturile verii în țară, dar și pe plan internațional. Printre cele mai de succes piese ale artistei se numără: „În oglindă„ „La capătul lumii„ (feat. Robert Toma), „Nu poți să mă uiți„, „Banii„ (feat. Dorian Popa), Milioanele de suflete„(feat Edward Sanda), “Cumpăr timp” și “Cealaltă ea” (feat Dorian Popa).
Cu o carieră artistică strălucitoare, Amna și-a luat inima în dinți și a spus “Da!” unui show în care va trebui să-și depășească limitele de orice fel.
“ Am avut nevoie de o schimbare și am simțit nevoia să îmi curăț sufletul. Nu am mai călătorit de un an și ceva și, când a venit această propunere, am zis că o astfel de experiență mă va întări și mă va ajută să îmi descopăr limitele. Cu siguranță voi fi o femeie mai puternică. Sunt un om extrem de bun, întotdeauna mi-a plăcut să lucrez în echipa, sunt o fire constructivă, sunt sensibilă, s-ar putea să plâng dacă țipă cineva la mine. Voi face față cu greu lipsurilor, dar merg acolo cu dorința de a reuși”, a declarat Amna.