Audrey Hepburn a fost un simbol al eleganței și este considerată, chiar și în zilele noastre, una dintre cele mai frumoase femei din istorie. Actrița a avut însă o viață umbrită de drame.
Audrey Hepburn a atras atentia tuturor încă de la prima apariție. Avea o eleganță și o feminitate ieșite din comun, iar trăsăturile ei plăcute și zâmbetul cald au plasat-o imediat în topul celor mai frumoase femei din lume.
Audrey Hepburn, drama din spatele unui zâmbet cuceritor
Cine a fost Audrey Hepburn
De-a lungul timpului, numeroase femei au încântat o lume întreagă prin frumusețe, grație sau talent.
Chiar și în zilele noastre, este considerată drept cea mai frumoasă femeie din istorie, dar și un simbol al eleganței feminine. În ciuda acestui lucru, viața lui Audrey Hepburn nu a fost una de poveste.
Actrița s-a confruntat cu mai multe drame, iar acest lucru a marcat-o, deși zâmbetul său cald o însoțea peste tot.
Tatăl său a fost consul onorific britanic în Indiile Olandeze de Est, iar mama sa, Ella van Heemstra, a fost o baronesă olandeză.
Originile aristocratice și-au pus amprenta auspra lui Audrey Hepburn și au modelat-o atât la exterior, cât și pe interior. Mișcările sale grațioase, eleganța ieșită din comun, dar și blândețea au fost doar câteva dintre calitățile pentru care a fost extrem de apreciată.
Datorită faptului că se plimba alături de familia sa în Olanda, Marea Britanie sau Belgia, Audrey a învățat mai multe limbi străine, care i-au fost de mare ajutor în carieră.
Astfel, tânăra vorbea fluent engleza, olandeza, franceza, spaniola şi italiana. În plus, a studiat dansul clasic și a făcut și balet. În 1935, părinții ei au divorțat, iar micuța a fost prinsă la mijloc.
Audrey și-e petrecut mulți ani în căutarea tatălui, pe care l-a găsit, într-un final, de-abia în 1960. Chiar dacă acesta a părăsit-o pe când era doar un copil, tânăra femeie și-a ajutat financiar părintele până când acesta s-a stns din viață.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Ce studii a avut Audrey Hepburn
Citește și: Casa de modă Chanel. Cum a revoluționat Coco Chanel lumea modei. „A inventat secolul XX pentru femei"
A studiat Conservatorul și a fost extrem de pasionată de arta dansului.
De aici i s-au tras și problemele respiratorii, dar și o anemie severă. Odată cu încheierea războiului, în 1945, Audrey a continuat să studieze dansul, în Amsterdam, dar până la urmă a renunțat la această carieră și a decis să devină actriță.
Pentru că avea nevoie de bani, tânăra a lucrat și ca model.
În lumea actoriei, a început cu pași mici, în diverse musicaluri și în roluri secundare în câteva filme britanice.Frumusețea sa, dar și talentul, i-au adus rapid un rol principal într-u spectacol jucat pe Broadway, intitulat ”Gigi”. De acolo a început ascensiunea fulminantă ca și actriță și interpretări spectaculoase, care i-au adus numeroase premii, ca Theatre World Award sau Premiul Tony, pentru cea mai bună interpretare feminină în rol principal.
Partenerul pe care l-a avut în acest spectacol, Mel Ferrer, i-a devenit și soț până la urmă, în 1954. Cel mai mare succes pe plan profesional l-a avut odată cu filmul ”Roman Holiday”, care i-a adus și mult râvnitul Premiu Oscar, în 1954.
De altfel, atunci a devenit prima actriță care a primit, pentru prestația din același film, Oscar, Globul de Aur şi BAFTA, pentru cea mai bună actriţă.
Simbolul eleganței și al feminității versus formele voluptuoase ale lui Marilyn Monroe
Cu cine a fost căsătorită Audrey Hepburn
Audrey Hepburn a fost total opusă marii ei ”rivale” din acea perioadă, Marilyn Monroe. Blonda superbă și formele ei voluptuoase au fost acaparate complet de rafinamentul, de grația și de silueta delicată ale lui Audrey.
La 1.69, Audrey avea doar 50 de kilograme și nu se putea mândri cu sâni mari. Compensa însă prin ochii migdalați și un zâmbet care nu putea să lase pe nimeni indiferent.
”Sex-appealul înseamnă mai mult decât măsurile fizice. N-am nevoie de un dormitor ca să-mi dovedesc feminitatea. Pot transmite tot atât sex-appeal culegând mere dintr-un copac sau stând în ploaie“, spunea Audrey.
Rolul din filmul ”Sabrina” a adus-o pe tânără față în față cu celebrul designer francez Givenchy. Nici acesta nu a putut să reziste în fața farmecului emanat de Audrey.
Femeia a vrut o rochie de seară, iar designerul a creat, special pentru ea, ”decollete Sabrina”. A fost doar primul pas către o colaborare de succes. Cei doi au creat ”stilul Audrey Hepburn” și au stabilit un nou standard al eleganței feminine, care nu s-a demodat nici în zilele noastre.
''Little black dress", rochia purtată de Audrey în filmul de succes ”Breakfast at Tiffany's'', a creat o imagine total diferită asupra femeii din acea perioadă. Marilyn Monroe sau Elizabeth Taylor, care erau considerate până atunci simbolurile frumuseții feminine, au început să piardă teren în fața androginei Audrey.
Rochia neagră creată de Givenchy pentru Audrey a fost vândută în 2006, contra sumei de 462.000 de lire sterline și a devenit astfel cea mai scumpă rochie dintr-un film.
Pe plan personal, actrița nu a avut parte însă doar de iubiri ca în filme. A divorțat de Mel Ferrer și a renunțat și la actorie în acel moment. A acceptat să mai aibă doar apariții scurte. S-a recăsătorit cu un psiholog de origine italiană, Andrea Dotti, dar după 13 ani au divorțat. De atunci, Audrey a avut o relație cu actorul olandez Robert Wolders.
Și-a dedicat ultimii ani din viață operelor de caritate și a fost numită Ambasador UNICEF al Bunăvoinţei. În 1992 a început să aibă dureri abdominale, după ce a revenit dintr-o misiune care a avut loc în Somalia.
În urma unor investigații mai amănunțite, s-a descoperit că avea cancer abdominal, într-o fază destul de avansată. Audrey Hepburn s-a stins din viață pe 20 ianuarie 1993, în Elveția.
A lăsat în urmă doi copii, Sean Hepburn Ferrer, din prima căsătorie, și Luca Dotti, din cea de-a doua.