Ileana Sărăroiu, a murit la vârsta de 42 de ani. Artista și-a dat ultima suflare pe scenă, după ce a cântat melodia “O bătrână într-o gară”
Ileana Sărăroiu, s-a născut pe data de 25 septembrie 1936, în satul Valea Voievozilor- județul Dâmbovița, sub numele real de Elena Sărăroiu. A fost o cântăreață de muzică populară, romanțe și muzică ușoară. Încă de la o vârstă fragedă, când toți copiii încă se jucau în fața porților sau în locuri descrise cel mai bine ca în “Amintiri din copilărie” scrise de Ion Creangă, Ileana Sărăroiu urca pe scenă căminului cultural la doar 11 ani.
Cine a fost Ileana Sărăroiu și cum a devenit cunoscută
După terminarea Școlii Populare de Arte din Târgoviște, Ileana Sărăroiu se mută la București. Potențialul ei este observat atent de către Harry Negrin, ce o recomandă pentru angajare în cadrul teatrului Ion Vasilescu. Următorul pas important în cariera artistică este angajarea în cadrul Ansamblului de Cântece și Dansuri al Direcției Generale a Serviciului Muncii, Ansamblul Aviației și din anul 1964 în Ansamblul “Ciocârlia”. Același an o ajută să își vadă împlinirea visului cu ochii deschiși, prin imprimarea primului ei disc la Radio Bucureşti.
Doi ani mai târziu, se lansează primul ei disc la Electrecord. Vocea ei este remarcată de Benone Sinulescu. Acesta îi susţine talentul şi îi oferă două cântece: “I-am dat primele cântece pentru lansare: “Ți-o părea puiule bine” și “Sătule, vatră frumoasă”. Ileana Sărăroiu a deţinut “reţeta magică” ce a propulsat-o direct în showbiz-ul acelor vremuri şi a devenit un nume de referinţă pentru acei ani. Tehnica vocală, perseverenţa şi determinarea au ajutat-o pe Ileana să devină un artist complet!Cânta în numeroase restaurante şi două hoteluri de renume: Athene Palace şi Intercontinental. Începe o serie de turnee atât în ţară cât şi în străinătate, cu precădere în Israel. Astista avea trei nume celebre pe care le prefera în privinţa cântecelor şi a tehnicii de cântat: Maria Tănase, Ioana Radu și Rodica Bujor.
Ileana Sărăroiu se căsătorește cu baschetbalistul Mircea Cîmpeanu
S-a îndrăgostit de Mircea Cîmpeanu, un baschetbalist celebru şi i-a acceptat cererea în căsătorie. Cei doi au străbătut țară în lung şi-n lat pentru a putea onora evenimetele unde era antamată să cânte în fața invitaţilor.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Din păcate artista nu a putut avea copii. A botezat-o în schimb pe Ileana, fiica Mariei Dragomiroiu. "Nașa a vrut să mi-o ia pe Ileana. Îmi tot spunea: "Dă-mi-o mie pe Ileana, că tu mai faci copii!".. Ea nu putea să facă, pierdea sarcina la 6 luni... Aș fi făcut orice pentru ea, dar nu am putut să-i dau o părticică din sufletul meu! Când avea Ileana un an și 6 luni, pe 31 decembrie, m-am întâlnit întâmplător cu nașa, în fața Magazinului Unirea. Doream să cumpăr ceva de Revelion fetiței, după puterile mele, dar nașa ne-a luat în magazin, am urcat la etajul I, unde era raionul pentru copii, și a îmbrăcat-o pe Ilenuța din cap până-n picioare.(...) Ileana Sărăroiu era atât de bună, de darnică și de sufletistă!", a povestit Maria Dragomiroiu in cartea "Maria Dragomiroiu, Cantecul si Dragostea".
Moartea Ilenei Sărăroiu s-a produs într-un mod neaşteptat şi şocant pentru toţi. Lumea mondenă a acelor vremuri a fost zguduită de tragica veste şi bulversată de dispariţia artistei.
Comuna Unirea, din judeţul Călăraşi a devenit cunoscută ca regiune, peste noapte. Acolo, pe data de 13 mai 1979 şi-a găsit sfârşitul Ileana Sărăroiu, cântând pe scenă, la nunta familiei Ispas.
Utima zi din viața Ilenei Sărăroiu
Acea seară de mai, după cununia religioasă dintre Liliana şi Gheorghe Ispas trebuia să rămână una dintre cele mai frumoase zile în memoria lor. Din nefericire, totul s-a transformat într-o tragedie de nedescris.
Doamna Ispas a povestit într-un interviu pentru Adevărul: “Mi-aduc aminte ca şi când ar fi fost ieri. Artista fusese tocmită de socrul meu să vină în jurul orei 22.00. S-a ţinut de cuvânt, deşi fusese foarte solicitată în acea zi. Mai avusese un concert în ţară. La ora stabilită a sosit cu soţul său, Mircea Cîmpeanu, cu o Dacie albă. Elegant îmbrăcâtă, aşa cum o vedeam la televizor, a urcat imediat pe scenă. Avea o rochie lungă bleu şi un pardesiu negru cu alb în motive populare. Părul negru lung era strâns în coadă cu o coroniţă cu flori. Mi-aduc aminte că s-a plâns că este obosită şi că ar dori o cafea."
Citeste si: Incredibila poveste a cântăreței îngropate de vii. Ce spun apropiații artistei
Citeste si: Moartea cumplită a Ilenei Sărăroiu! Când au deschis sicriul, cântăreața fost găsită cu părul smuls
Doamna a mărturisit că Ileana a scos din poşetă un pachet de cafea şi a rugat pe cineva să-i prepare o ceaşcă pentru a rezista programului încărcat pe care îl avea de susţinut. „ Atât a consumat, doar o cafea, după care a cântat neîncetat 45 de minute. Ar fi trebuit să susţină un program de 3-4 ore. Din păcate, nu s-a mai întâmplat acest lucru. Soarta a avut alte planuri cu ea…”, a povestit doamna Ispas.
Invitaţii soţilor Ispas, în număr de 270 așteptau cu sufletul la gură programul artistic al unei dintre cele mai iubite şi apreciate artiste. Ringul de dans era plin de invitaţi care dansau pe celebrele melodii ale Ilenei Sărăroiu. După melodia “O bătrână într-o gară”, cântăreaţa şi-a cerut scuze nuntaşilor că nu se simte bine şi nu-şi mai poate continua programul.
Ileana Sărăroiu a murit la o nuntă după ce a cântat “O bătrână într-o gară”
„Chiar lângă ea se afla proprietarul salonului unde avea loc petrecerea. Omul când a auzit că nu se simte bine, a sprijinit-o să coboare de pe scenă. Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-a spus. De aici a intervenit nenorocirea. Ştiu că nu a mai fost conştientă nicio secundă şi că şi-a dat sufletul până la ieşirea din comună, în ambulanţa care fusese alertată s-o transporte la spitalul din Călăraşi”, a povestit Liliana Ispas pentru Adevărul.
Doi medici nuntaşi la petrecere, i-au acordat primul ajutor într-o încăpere a salonului până când a sosit ambulanţa. „Nu se ştia cât este de grav, aşa că oamenii au sărit s-o ajute. Ştiu că i s-a dat să bea puţină apă, dar deja starea ei era critică. Am aflat ulterior că nu mai reacţiona la niciun impuls. Nu mai avea niciun reflex şi nici nu mai comunica. Mesenii au fost dezamăgiţi că nu a mai putut susţine recitalul. Era foarte apreciată şi iubită de foarte multă lume. Nimeni nu s-a gândit că se prăpădeşte.” Tinerii căsătoriţi au aflat abia a doua zi că Ileana Sărăroiu murise în ambulanță chiar înainte de a ieşi din cumuna Unirea, unde se desfăşura nunta. Ileana Sărăroiu avea doar 42 de ani, în ziua când și-a dat ultima suflare, in urma unui atac cerebral.
Citeste si: TOTUL despre cine este Maria Ciobanu| naștere, nume real, căsătorii, copii, vârstă
Autoritățile fac o anchetă de amploare pentru a găsi cauza morții Ilenei Sărăroiu
Autorităţile acelor vremuri au început o anchetă de amploare, în privinţa morţii fulgerătoare. Prima persoană suspectă în anchetă a fost chiar femeia care i-a făcut cafeaua. „Femeia care i-a pregătit cafeaua a fost prima luată la întrebări la Procuratură. S-au gândit că poate i s-a pus ceva în băutură, că moartea nu a fost un accident. Evident că nu s-a descoperit nimic. O săptămână întreagă, trupul artistei a fost ţinut la morga din Călăraşi. Când au fost stabilite cauzele morţii, nimeni nu a mai avut dubii.”, a mărturisit doamna Ispas.
După moartea Ilenei Sărăroiu în anul 1979, soţul ei Mircea Cîmpeanu s-a căsătorit cu Maria Ciobanu la scurt timp după tragicul eveniment.