Diana Șoșoacă este una dintre cele mai puternice figuri politice din prezent, având o viață desprinsă din filme.
Diana Șoșoacă este o personalitate politică importantă în Parlamentul României, fiind senator din partea AUR(Alianța pentru Unitatea Românilor), ca rezultat al alegerilor din data de 6 septembrie 2020.
Ulterior, aceasta a fost exclusă din organizație pe motive de indisciplină.
„ Din păcate, doamna Șoșoacă nu a înțeles care sunt regulile jocului în momentul în care ești demnitar al statului român", a declarat deputatul AUR Dan Tănasă.
Diana Șoșoacă s-a făcut remarcată prin aparițiile sale pe internet, în care protesta împotriva măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19.
Devenind una dintre cele mai puternice figuri ale momentului, proaspăt intrată în noul Parlament, Diana Șoșoacă a adus numai critici vizavi de ceea ce se întâmplă în România.
Diana Șoșoacă s-a născut în Macedonia
Diana Șoșoacă este originară din Macedonia, mai exact din Skopie.
„ Diana îmi seamănă. In anumite privințe, mă depășește. Știi tu proverbul: ,,Capra sare masa, iada sare casa!". În sensul pizitiv al afirmației, desigur! Apreciez curajul ei de a spune lucrurilor pe nume, deși trăim într-o societate mai mult ipocrită. Este extrem de responsabilă, iar profesional performează prin elocvență și demnitate. Vezi tu, pare că mă laud, dar toți cei care o cunosc pot afirma acest lucru."
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Cine este soțul Dianei Șoșoacă?
În prezent, Diana Șoșoacă este căsătorită cu Dumitru-Silvestru Șoșoacă, acesta nefiind de acord cu acțiunile întreprinse de soția sa în ultima perioadă:
,,El nu este de acord ca eu să merg foarte departe cu religia pentru că o să fiu caracterizată la un moment dat ca habotnică sau vor spune la un moment dat că am jucat teatru.
Cei doi s-au cunoscut la o întâlnire cu un ziarist, unde s-au apărat reciproc și la doar patru luni de zile s-au căsătorit.
,,Cred că am fost cerut.
Ce nu se știe despre faimoasa avocată, este faptul că ea a renunțat la o carieră în Canada, în cadrul Ministerului Justiției de acolo, din cauza faptului că dorul de casă era foarte puternic.
,,Am stat în Canada o lună și jumătate. Chiar am avut posibilitatea să mă angajez la Ministerul Justiției de acolo, însă nu am putut. Am venit acasă de dor."
Citeste si: Diana Șoșoacă, reacție dură după ce Luis Lazarus s-ar fi infectat cu Covid-19: „Noaptea minții!”
Soțul Dianei Șoșoacă și-a dat demisia pentru a o apăra pe avocată
Viața Dianei Șoșoacă este parcă desprinsă din filme. Aceasta se află la cel de-al treilea mariaj, având încă doi copii din căsniciile anterioare.
Ceea ce multă lume nu știe este că vedeta politicii românești obișnuia să se îmbrace adesea în straiele lui Moș Crăciun pentru a-și răsfăța băiatul, care a împlinit de curând frumoasa vârstă de 20 de ani.
Actualul soț și-a dat demisia pentru a fi alături soția sa zi de zi, întrucât aceasta a primit numeroase amenințări.
„El a trebuit să își dea demisia de unde lucra ca să stea cu mine non-stop evident. Nu e vorba de timp și el și-a dat seama că sunt niște probleme grave și trebuie să studieze cu mine la drept", spunea Diana Șoșoacă.
Avocata se trage dintr-o familie de eroi, bunicul acesteia participând la cel de-Al Doilea Război Mondial. O mătușă a Dianei Șoșoacă a făcut închisoare pentru că nu era de acord cu ideile regimului comunist.
Întrebată dacă ar candida pentru președenția României, celebra avocată a declarat: ,,Deocamdată nu putem să vorbim de așa ceva, mai sunt patru ani. Nu știu dacă poporul român este pregătit să accepte o femeie președinte".