Află cine este Elena Calistru, femeia care apare adesea în compania prim-ministrului Florin Cîțu.
Florin-Vasile Cîțu este un politician român, prim-ministru interimar al României, senator al circumscripției București și fost ministru al Finanțelor Publice. Acesta nu a dat prea multe detalii despre viața sa personală, însă în compania lui Florin Câțu a apărut o anumită prezență feminină în mod constant, pe numele ei Elena Calistru.
Cine este Elena Calistru
Elena s-a născut în Vrancea, la Focșani și a crescut cu poveștile bunicului său, de pe vremea când fusese deținut politic la Jilava.
,,Am copilărit cu poveștile bunicului despre cât era de udă și rece podeaua pe care stăteau deținuții din Jilava. Dar am luat de la el și un optimism nemărginit!".
A absolvit Colegiul Național Unirea din Focșani, apoi a urmat cursurile Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București.
În anul 2006, a obținut o bursă și a studiat la Universitatea Sapienza din Roma.
În anul 2008, s-a angajat la Transparency International România (ONG finanțat de CEE Trust).
Aici a realizat că cetățenii vor să contribuie la îmbunătățirea spațiului public și pentru acest lucru, este nevoie de o comunitate care să pună bazele unor proiecte sustenabile.
Astfel că, își dă demisia de la Transparency International România și pune bazele unui ONG, care se confruntă însă cu „apatia civică".
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Îmi dădusem demisia din Transparency International România pentru că aveam senzația că nu făceam suficient pe bucata asta de luptă anticorupție, de implicat cetățeni, și mă gândeam deja să fac altceva.
Atunci am văzut competiția asta, Restart Romania. Se căutau idei de proiecte din zona de bună guvernare, implicare civică, anticorupție, unde activiștii și cetățenii ar fi fost puși în legătură cu oameni din zona de comunicare și digital. Am depus un proiect de monitorizare a cheltuielilor din bani publici. Așa am început, cu bugete. Am și câștigat un minigrant de 5.000 de dolari pentru a dezvolta proiectul.
Ne-am apucat să-l construim, să-l lansăm, între timp Cosmin Pojoranu (n.r. parte din echipa Funky Citizens) și-a dat și el demisia, lucra într-o agenție de publicitate, și ne-am decis să facem asta full time. Bine, noi lucram și pe lângă, pentru a ne putea susține ”, își amintește Elena Calistru despre începutul a ceea ce urma să fie Funky Citizens, ONG care luptă cu „apatia civică”, declara Elena Calistru.
Citeste si: Florin Cîțu, despre etapele de relaxare a restricțiilor din România: "Vreau să arătăm că putem"
Elena Calistru a realizat un program de monitorizare a cheltuielilor statului
În anul 2021, a devenit președinta organizației non-guvernamentale Funky Citizens, unde activează și în prezent.
Elena este printre primele persoane din România care au realizat un program de monitorizare a cheltuielilor statului pentru achiziții publice.
„ Îmi place la nebunie să cotrobăi prin bugetele publice, să pun lucrurile cap la cap, să generez spirit de „hai că se poate” și printre alții. Sunt un om norocos pentru că am o echipă fabuloasă cu care fac proiecte la care acum ceva vreme îndrăzneam doar să visez. Sunt și mai norocoasă că trăiesc timpuri în care societatea civilă în sens larg e mai vie ca niciodată. Profesional, nu mă simt singură, iar asta mi se pare cel mai important lucru” – Elena Calistru.
Implicarea într-o asociație care se axează pe educația civică a cetățenilor a determint-o să înțeleagă faptul că oamenii nu vor fi interesați de bugete, dacă nu știu nimic despre ele.
„ Am început să experimentăm cu alte lucruri. Am descoperit că atunci când încercam să le explicăm oamenilor cum stă treaba cu bugetele, ne loveam și de alte lucruri, precum cine decide asta, dar la nivel local ce se întâmplă, unde e furăciunea. Sau primeam de la jurnaliști întrebări foarte specifice despre cum se leagă datele din buget cu contractele de achiziții.
Încetul cu încetul am încercat să răspundem acestor întrebări dezvoltând și alte proiecte pe o rețetă relativ similară. Noi ne bazăm foarte mult pe date, colectăm multe date, fie prin cereri pe 544 (n.r. Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public), fie cotrobăind prin tot felul de documente publice, facem analize și după încercăm să le traducem pe înțelesul cetățeanului. Facem și multe activități din zona de advocacy, care au la bază analize de date ”, explică Elena despre activitatea Funky Citizens, organizație pe care o conduce din 2012.
Scopul acestui ONG este acela de a crește numărul cetățenilor angrenați civic prin raspunsul la întrebarea: „și eu ce pot să fac în legătură cu asta?".
„ Nu cred neapărat că oamenii așteaptă ceva foarte concret, dar așteaptă ceva mai mult decât un spațiu sau o ocazie să răbufnească, să urle sau să-și arate neputință. Oamenii au nevoie, mai degrabă, de răspuns la întrebarea «și ce pot eu să fac în legătură cu asta?».
După ce ai supărat oamenii, după ce le-ai arătat cum stau lucrurile și le-ai explicat că ei au puterea să schimbe ceva, ce mai faci în plus? Poate că ei vor să se implice și să mute munții din loc, însă nu-i nimeni acolo pentru a nu se simți singuri. Ce am învățat în ultimii ani este că oamenii au nevoie să nu se simtă singuri când fac lucruri”, explică Elena.