Adela Popescu, noi detalii despre cea de-a treia sarcină: "Totul a decurs bine până acum"

adela popescu al treilea copil
Adela Popescu vorbește despre experiența cu cea de-a treia sarcină

Adela Popescu este însărcinată în 8 luni cu cel de-al treilea copil și vorbește despre emoțiile dinaintea nașterii. Ce spune vedeta despre această experiență?

Adela Popescu va deveni mămică pentru a treia oară și emoțiile o copleșesc pe zi ce trece. Se pare că totul merge bine cu cel mic, însă artista este extrem de emoționată.

Adela Popescu, noi detalii despre cea de-a treia sarcină

Adela Popescu se gândește la tot felul de ipoteze în legătură cu cea de-a treia sarcină, chiar dacă doctorul i-a spus că totul decurge așa cum trebuie.

„Doamne, cât de important a fost ca în perioada asta grea să vin fără nicio emoție la întâlnirile cu Aladin/Avionel. Asta și pentru că, din fericire, totul a decurs bine până acum din punct de vedere medical.

Citeste si: Cine este soția lui Cove. Cum a cunoscut-o prezentatorul și cu ce se ocupă aceasta

adela popescu declaratii a treia sarcina
Adela Popescu dă noi detalii despre cea de-a treia sarcină[Sursa foto: Instagram Adela Popescu]

Dar și pentru că nu am fost nevoită să vizitez un spital de fiecare dată când aveam stabilite controalele, ci veneam într-un loc minunat, cu aparatură și specialiști în care am mare încredere", a declarat Adela Popescu.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Cât despre viitorul tătic, se pare că el este cel care are cele mai mari emoții, conform celor spuse de Adela Popescu pe contul personal de Instagram.

Citeste si: Adela Popescu, probleme cu sarcina? Ce a declarat vedeta?

„Și pentru că astăzi aveam programare din nou, pe lista întrebărilor Radu mi-a subliniat trei:

– Dacă nasc în mașină, în drum spre maternitate, el ce face?

adela popescu despre sarcina
Adela Popescu este însărcinată în 8 luni cu cel de-al treilea copil[Sursa foto: Instagram Adela Popescu]

-Pentru că la ultima ecografie bebelușul se juca cu cordonul ombilical, există riscul să îl rupă?

-Dacă ajungem în timp util, să spunem, are voie să stea pe hol în timpul nașterii?”, a spus Adela Popescu.

Adela Popescu susține că va fi foarte greu la a treia naștere, deși a trecut deja de două ori prin acest proces și ar trebui să fie puțin mai relaxată.

„În primul rând, acum mă preocupă foarte tare chestia cu COVID-19. Nu atât că m-aș putea îmbolnăvi, cât că protocolul, în clipa în care te internezi și ești pozitivă, presupune să fii mutată la o maternitate de suport COVID.

Asta înseamnă că naști cu medicul de gardă și n-ai voie să-ți vezi copilul, nu știu dacă o săptămână sau două, ceea ce, cumva, nu e chiar o bucurie. De-asta am spus că ar fi ideal ca în ultimele două săptămâni, cel puțin, să mă cam izolez”, a declarat Adela Popescu.

 



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

CITEȘTE: Cine este soția lui COVE. Cum a cunoscut-o prezentatorul și cu ce se ocupă Florentina Ene

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies