Iată care sunt cele mai eficiente metode prin care poți obține bucle lejere chiar la tine acasă.
Spălarea și uscarea părului
Spălarea părului devine un lucru foarte simplu, dacă este făcută „ca la carte”, respectând câteva reguli de bază.
Temperatura apei trebuie să fie medie, astfel se poate deschide cuticula părului, permițând o spălare eficientă.
Frecvența spălării părului ar trebui să fie undeva la trei-cinci zile, dar depinde de fiecare persoană în parte.
Multă lume este de părere că părul trebuie spălat zilnic, însă specialiștii susțin că acest lucru duce la deteriorarea lui.
Citeste si: 4 modele de tunsori pentru fața rotundă. Ce ți se potrivește și ce nu
„Spălarea zilnică a părului nu este o necesitate, e un ritual care s-a dezvoltat în urma culturii mirosului frumos, nu dintr-o nevoie reală", explică doctorul Amy McMichael.
Se recomandă folosirea unor șampoane de calitate, naturale sau organice, pe bază de mușețel, mentă sau nuci.
Trebuie evitată frecarea agresivă a părului, este recomandat un masaj ușor cu mișcări largi, dintr-o parte în cealaltă, pentru a nu se ajunge la deteriorarea și căderea firelor.
Pentru a avea un păr frumos si sănătos este necesar să îl masăm în fiecare zi:
„Masajul zilnic al scalpului este absolut necesar pentru a avea un păr frumos și sănătos. Pielea capului trebuie masată cu blândețe de la exterior către vertex (creștetul capului) timp de 5 minute până când simțim o ușoară căldură, semn că microcirculația este activată și în felul acesta ingredientele active- cafeina- din șampon...este mult mai ușor absorbită și eficiența să crește."- doctor Ioana Chebac.
După spălare, părul trebuie uscat în totalitate. Se recomandă un periaj scurt cu un pieptene cu dinții rari, pentru a nu rupe vârfurile și a proteja cuticula.
Pentru uscare se folosește un prosop moale, absorbant și uscătorul de păr, setat pe „warm”.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Modele de tunsori pentru femeile cu fața pătrată. Ce aleg vedetele
Descurcarea părului
Se recomandă folosirea unei perii speciale, cu perii mai lați, care facilitează procesul de descurcare și nu rupe firele de păr.
„Pieptănatul sau periajul este deasemenea, absolut necesar să fie făcut zilnic, dar nu mai mult de 3- 5 minute. Un periaj mult prea intens sau îndelungat poate duce la o hipersecreție a glandelor seboreice. Trebuie să utilizăm pieptănul sau peria din materiale naturale sau măcar din materiale non abrazive care pot să zgârie sau să irite pielea capului.
Citeste si: Cât de des ar trebui să-ți tunzi vârfurile, în funcție de tipul tău de păr!
Cum să-ți faci bucle lejere dacă ai părul de lungime medie
Bucle lejere cu placa
Se recomandă folosirea unei plăci din ceramică, îngustă, pentru a ajunge cât mai aproape de rădăcina părului și un spray de protecție termică.
După aplicarea spray-ului, se secționează părul cu ajutorul clipsurilor, în 6-9 secțiuni, în funcție de densitatea acestuia.
Se alege o șuviță de păr de aproximativ 3-4 centimetri și se prinde cu placa, rotind-o la 360 de grade. Apoi se începe glisarea plăcii lent.
Bucle lejere cu ondulatorul
Se ia o șuviță de păr medie ca volum și se rulează pe ondulator de sus în jos. Onduleurile vor rezista mai mult timp, deoarece se desfac mai greu dacă pornesc de la rădăcină.
La final, folosiți un fixativ special pentru bucle lejere.
Citeste si: 5 coafuri speciale pentru părul mediu
Bucle lejere cu peria rotativă
Se ia o secțiune medie de păr și se înfășoară ușor, pe peria rotativă, învârtind
până la rădăcină. Se lasă 10 secunde, după care se se scoate peria din păr, eliberând bucla lejeră. Dacă părul se încurcă în perie, se scoate ușor cu mâna, evitând ruperea firelor.
Bucle lejere cu bigudiuri
E mai indicat să se folosească pentru ondulare bigudiurile decât placa sau peria electrică, moațele bunicii fiind cele mai „sănătoase” pentru părul nostru.
Se aplică o spumă pe tot părul, după care se rulează șuvițe de păr pe bigudiuri și se lasă toată noaptea pentru a obține onduleuri fixe.
A doua zi se scot bigudiurile și se desprind șuvițele de păr.
Citeste si: Pentru ce tunsoare să optezi, în funcție de zodie!
Bucle lejere cu șosete
Se împarte părul în șuvițe mai groase pentru a obține bucle lejere.
Se ia câte o șosetă, se rulează șuvița de păr pe ea, la fel ca pe bigudiu, se trag marginile șosetei și se leagă într-o fundiță.
Se repetă procedeul cu toate șuvițele de păr, apoi se umezesc cu apă, cu ajutorul unui pulverizator.
Bucle lejere cu sticlă
Se ia o sticlă goală de apă și se taie partea de sus, cu dopul și o parte mai mică din lateral.
Se alege o șuviță de păr și se introduce în sticlă, apoi se pune capătul uscătorului de păr în decupajul din laterala sticlei și se ventilează preț de câteva secunde. Se procedează astfel cu tot părul.
Citeste si: Totul despre metoda Curly Girl folosită de femeile cu părul creț