Află tot ce nu știai despre artista Lidia Buble.
Lidia Buble s-a născut pe 9 iunie 1993, în Deva, județul Hunedoara și este una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe din România.
Lidia a început să cânte la o vârstă foarte fragedă în corul bisericii penticostale „Emanuel" din Deva, tatăl său fiind pastor. Artista provine dintr-o familie numeroasă, având încă zece frați, majoritatea fiind muzicieni.
Lidia Buble a devenit celebră în urma colaborării cu Adrian Sînă, piesele „Kamelia” și „Noi simțim la fel” ajungând pe toate radiourile din România, dar și din străinătate.
Cine este Lidia Buble
Citeste si: CITEȘTE: Cine este ALEXANDRA UNGUREANU. Biografie: data nașterii, carieră, iubit
Citeste si: DESCOPERĂ: Cine este George Burcea. Biografie: data nașterii, căsătorie, copii, divorț
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Cariera Lidiei Buble
Deși cocheta cu muzica încă din copilărie, artista s-a lansat după vârsta de 20 de ani, după ce a fost remarcată de Adrian Sînă.
Hit-ul „Noi simțim la fel” a adunat peste 31 de milioane de vizualizări, devenind una dintre cele mai cunoscute piese din ultimii 10 ani.
„Tata se aştepta să devin o antrenoare sau profesoară de sport, nu se aştepta niciodată să devin cântăreaţă. Tata a aflat de la vecini, eu nu l-am anunţat că am început o carieră în muzică. S-a supărat foarte tare şi o perioadă nu a vorbit cu mine. S-a supărat mai ales pentru că nu am avut încrederea necesară să le spun lor, familiei mele, dar apoi a înţeles că mi-a fost teamă, pentru că şi pentru mine era un şoc mare, mie nu-mi venea să cred, în continuare mi se pare că este un vis pentru mine.
Acum e foarte mândru de mine, e foarte mândru de ce a reuşit fata lui prin propriile forţe şi prin multă muncă, mă sprijină şi mă susţine oricum poate el. E normal ca părinte să te superi când vezi cum copilul tău nu are încredere să-ţi spună ţie unele lucruri. I-a trecut supărarea repede oricum, era mândru pentru că lumea îl oprea pe stradă să-l felicite pentru mine şi vorbea frumos de mine.
„Am cântat piesa Andrei, «Dragostea e tot ce rămâne», şi el a rămas cu gura căscată. A fost foarte impresionat şi mi-a zis: «Fetiță, tu chiar ştii să cânți!». Atunci a venit propunerea să trag nişte voci pe piesa «Noi simțim la fel». Melodia era gata de mai bine de un an, dar Adrian Sână nu găsea o voce potrivită. Varianta pe care am înregistrat-o atunci în studio, a rămas cea din ziua de azi.", a mai spus Lidia Buble.
Citeste si: DESCOPERĂ: Cine este ELIZA NATANTICU. Biografie: data nașterii, carieră, căsătorie
Lidia Buble a vorbit deschis despre viața în sânul unei familii cu 11 copii, mărturisind că au existat și momente grele, însă faptul că au fost uniți i-a ajutat să depășească mai ușor greutățile întâmpinate.
„Mami şi tati sunt genul de oameni care nu se vor plânge niciodată de greutăţile vieţii. Eu sunt convinsă că au fost şi momente în care le-a fost greu, pentru că nu e uşor să creşti 11 copii, dar noi ne-am şi crescut foarte mult unii pe alţii, ne-am ajutat mereu între noi. O ajutam şi pe mama, la gătit, la curăţenie, ne creşteam fraţii mai mici. Eu eram un fel de băiatul lui tata, mergeam şi făceam treabă cu el, îl ajutam să care câte o roabă de ciment, îl ajutam şi la biserică, el fiind pastor. Eu sunt şi o fire mai băieţoasă, dar ştiu să fiu şi feminină, şi drăguţă atunci când trebuie. Îmi place să iau viaţa în piept, să fiu puternică, dacă nu aş fi fost puţin mai băieţoasă nu cred că aş fi ajuns unde sunt astăzi şi nu cred că aş fi reuşit să trec cu bine şi atât de uşor prin toate problemele care au apărut în viaţa mea de-a lungul timpului.”