Starul din „Povestea slujitoarei” a devenit mămică pentru a doua oară! Iată prima imagine cu bebelușul
Yvonne Strahovski, actrița din „The Handmaid’s Tale” și soțul său, Tim Loden, sunt în culmea fericirii după ce pe lume a venit cel de-al doilea copil, un băiețel perfect sănătos care a primit nota 10 la naștere din partea medicilor. Cei doi mai au împreună un băiat, acum în vârstă de trei ani.
Yvonne Strahovski a născut un băiețel! Vedeta a devenit mamă pentru a doua oară!
Starul din „The Handmaid’s Tale”, în vârstă de 39 de ani, și soțul său, Tim Loden, nu își mai încap în piele de fericire, acum că și-au mărit din nou familia. Cei doi au devenit părinți pentru a doua oară, chiar la începutul acestei săptămâni, când pe lume a venit băiețelul lor.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
„Un înger sa alăturat lumii noastre săptămâna trecută ❤️ Bun venit în familie, iubirea mea ❤️ Te iubesc foarte mult ❤️”, este mesajul pe care l-a scris Yvonne Strahovski alături de prima fotografie cu băiețelul ei.
Vestea că Yvonne Strahovski este însărcinată a fost dată chiar la premiera filmului „The Tomorrow War”, care a avut loc anul acesta în luna iulie, în Los Angeles. Actrița a purtat o rochie lungă albă, marca Brandon Maxwell, ce îi scotea în evidență burtica de gravidă.
„Sunt foarte încântată să mă aflu aici și este un moment foarte special”, a spus Yvonne pentru Entertainment Tonight.
Aceasta a mai adăugat, tot atunci, că pe lume va veni un băiețel. „O să am un băiețel! Voi ați auzit-o primii!”.Citeste si: Premierul Boris Johnson, tată pentru a șaptea oară! Soția sa, Carrie, a adus pe lume o fetiță
Cum și-a ascuns Yvonne Strahovski burtica de gravidă în timpul filmărilor
Yvonne Strahovski și Tim Loden, soțul ei, au devenit părinți pentru prima oară în anul 2018. Aceștia mai au un băiețel în vârstă de trei ani, pe nume William.
Yvonne Strahovski a povestit, în anul 2019, chiar la premiera thriller-ului „Angel of Mine”, despre prima ei sarcină și despre cum a reușit să fie prezentă la filmări deși se afla deja în al doilea trimestru.